Lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești încep în această primăvară

Sursa foto: Wikipedia

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a avut o întâlnire cu reprezentanții constructorului lotului 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești, care au dat asigurări că sunt în grafic cu proiectarea și că în această primăvară vor începe lucrările la acest tronson.

Lotul 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri și viaducte, șapte tuneluri și un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câștigătorul contractului de proiectare și execuție fiind o asociere de firme din Turcia – Mapa Cengiz.

Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de șantier de la Câineni, au participat și prefectul județului, dar și reprezentanți ai Poliției Vâlcea, precum și primarii celor două localități vâlcene prin care trece acest tronson – Racovița și Câineni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: