UPDATE VIDEO Lumina Sfântă a ajuns în România. E transmisă în toată lumea ortodoxă, dovadă a triumfului vieții

Sursă foto: Freepik

UPDATE, ORA 22.09

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a îndemnat, sâmbătă, la curăţirea „geamurilor” sufletelor pentru ca Lumina lui Hristos să intre şi să aducă bucurie şi prezenţa lui cerească.

Şi Lumina lui Hristos, soarele cel mai dinainte de soare şi lumina soarelui zidit de Dumnezeu dăruieşte şi luminează tuturor. Datoria noastră este să curăţim geamurile sufletelor noastre, să deschidem uşile caselor noastre, ca lumina soarelui şi mai ales Lumina lui Hristos să intre şi să aducă bucurie şi prezenţa lui cerească”, a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte.

„Vă dorim tuturor ca zilele Paştelui să vă găsească cu sănătate, cu bucurie, cu pace în familii, la locurile dumneavoastră în muncă şi dorim ca Lumina lui Hristos, sosită de la Sfântul său Mormânt, să se adauge luminii praznicului pe care îl aşteptăm cu multă emoţie şi tensiune duhovnicească. Hristos a Înviat! La mulţi ani!”, a încheiat PS Varlaam, potrivit tvrinfo.ro.

Lumina sfântă s-a aprins la Mormântul Sfânt de la Ierusalim și este transmisă în toată lumea ortodoxă, ca o dovadă a triumfului vieții.

Lumina, care străluceşte şi nu arde, a fost transportată cu o cursă aeriană specială la București.

UPDATE, ORA 19.08

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns, sâmbătă seară, la Bucureşti.

Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

UPDATE, ORA 14.58

Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde va fi adusă şi la Bucureşti.

Potrivit Basilica, Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Domnului din Ierusalim sâmbătă la ora 14:13. De la Mormântul Domnului, Reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre Bucureşti.

Această lumină va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată oficiată începând cu ora 13:00 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela ”neadormită” dinăuntrul Mormântului. Ceremonia se încheie cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.

Citeste mai mult AICI

ŞTIREA INIŢIALĂ

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.

Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare şi o va aduce în Parcul Catedralei pentru a fi împărţită credincioşilor

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare, iar apoi va porni într-o procesiune până în Parcul Catedralei unde va fi împărţită credincioşilor.

”În fiecare an, Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră, starea noastră de spirit. Fără sărbători noi ne-am învechi. Şi anul acesta ne vine Lumina de la Ierusalim. Va fi adusă şi aici, în fiecare eparhie. Şi, iată, noi vom veni cu Lumina pe mare, ca în fiecare an din ultimii ani, şi o vom aduce în Parcul Catedralei şi acolo vom împărţi Lumina astfel încât atunci când vom da binecuvântarea pentru slujba Învierii de dimineaţă va fi ora 12 noaptea sau ora 00.00, atunci vom începe propriu-zis cântarea Hristos a Înviat!”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL