UPDATE 10:34
”În această dimineaţă, la ora 8:00, a început votul intern pentru alegerea noului preşedinte al USR. Votul se desfăşoară online şi se va încheia în data de 26.06.2022, la ora 12:00”, anunţă USR luni dimineaţă.
Primul tur al alegerilor pentru preşedinţia USR are loc luni şi marţi. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia formaţiunii, după decizia lui Cătălin Drulă de a se retrage din funcţie, în urma rezultatelor slabe înregistrate a alegerile din 9 iunie.
USR anunţă că în 24 şi 25 iunie are loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. După alegerea preşedintelui USR, va fi stabilit noul Birou Naţional al USR, prin vot al delegaţilor la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat de preşedintele Cătălin Drulă pentru 29 iunie.
Lista candidaţilor validaţi:
1. Elena Lasconi – 52 ani, Câmpulung, Argeş. Elena Lasconi este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect major de infrastructură pentru a obţine fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani. Elena Lasconi activează în filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.
2. Cristian Seidler – 43 ani, Sector 5, Bucureşti. Cristian Seidler este deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. În primul său mandat de deputat, a iniţiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a obţinut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaţilor la stat. Înainte de a deveni parlamentar, a urmat cursuri în domeniul resurselor umane şi a avut o carieră de peste 10 ani în această branşă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea (2003) şi a fost liderul studenţilor la drept din ELSA România. Cristian Seidler activează în filiala USR Sector 5, fiind membru din 2016.
3. Radu Hossu – 38 ani, Braşov. Radu Hossu are o experienţă de peste 10 ani în marketing comercial şi de opt ani în comunicare şi consultanţă politică. S-a implicat activ în sprijinirea Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia, prin relatări de pe front şi prin ajutoare pentru civilii şi militarii ucraineni. Pentru implicarea sa, a fost decorat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi de Armata Ucraineană. A fost preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Braşov şi a fost implicat, de asemenea, în organizarea la Braşov a protestelor în cazurile tragediei de la Colectiv şi a OUG 13. Radu Hossu activează în filiala USR Braşov, fiind membru din 2020.
4. Vasile Dincă – 51 ani, Floreşti, Cluj. Vasile Dincă are mai mulţi ani de experienţă în consultanţă politică şi a contribuit la dezvoltarea unor baze de date esenţiale pentru campanii electorale şi a unui call center. Implicarea sa politică a fost marcată de un angajament constant faţă de integritate, de onestitate şi de o susţinere permanentă pentru promovarea transparenţei, a corectitudinii şi a binelui comun. Vasile Dincă activează în filiala USR din comuna Floreşti, judeţul Cluj, fiind membru din 2019.
5. Luiza Oancea – 33 ani, Marea Britanie, Diaspora. Luiza Oancea este licenţiată în managementul afacerilor. După încheierea studiilor, a lucrat în domeniul marketingului şi are mai mulţi ani de experienţă în resurse umane. În prezent lucrează ca responsabil social media şi marketing la Atlantic London, o companie care oferă servicii de consultanţă celor care vor să studieze în Marea Britanie. Luiza Oancea activează în filiala USR Diaspora, fiind membră din 2024.
6. Vasile Gabriel Filip – 46 ani, Constanţa. Vasile Gabriel Filip este expert IT certificat. A avut mai multe funcţii în acest domeniu, de la poziţii de execuţie la funcţia de director, şi a activat, de asemenea, ca antreprenor. A avut proiecte în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Republica Moldova şi în străinătate. Este absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, fiind inginer în Electromecanică Navală. Vasile Gabriel Filip activează în filiala USR Constanţa, fiind membru din 2019.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News