Monica Macovei a lansat acuzații extrem de dure la adresa UDMR și a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Prezidențiabilul indepedendent Monica Macovei acuză premierul, președintele Senatului, dar și UDMR că „fac jocul Moscovei” atunci când lansează tema autonomiei Ținutului Secuiesc
Totodată, Macovei a vorbit despre inițiativa lansată de Tăriceanu, privind suspendarea președintelui Traian Băsescu.
„Sunt două teme care parazitează în acest moment România: solicitarea UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc și vechea marotă a domnului Ponta și a PSD: suspendarea președintelui”, a declarat Macovei, în cadrul unei conferințe de presă.
UDMR a finalizat proiectul autonomiei locale, parlamentarii primind fiecare câte un draft pentru ca mai apoi să facă amendamente iar forma finală să fie dezbătută într-o ședință internă.
De asemenea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a inițiat demersurile de suspendare a președintelui. În cazul în care demersul se va concretiza, referendumul pentru demiterea președintelui va fi pe 2 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News