Macron și-a amânat vizita de stat în Germania din cauza haosului din Franța

Emmanuel Macron
Sursa foto: Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi amână vizita de stat în Germania, ce era prevăzută de duminică seara până marţi, a anunţat sâmbătă preşedinţia germană într-un comunicat, după patru zile de revolte în Franţa, transmit AFP, dpa şi Reuters.

‘Preşedintele francez Macron a discutat astăzi (n.r. – sâmbătă) prin telefon cu preşedintele german Steinmeier şi l-a informat despre situaţia din ţara sa. Preşedintele Macron a cerut amânarea vizitei sale de stat prevăzute în Germania’, a transmis Berlinul, informaţia fiind confirmată de preşedinţia franceză pentru AFP.

‘Preşedintele german regretă anularea şi înţelege perfect având în vedere situaţia’ din Franţa, se mai spune în comunicat, potrivit Agerpres.

Frank-Walter Steinmeier ‘urmăreşte cu foarte mare atenţie situaţia din Franţa. El speră că violenţa de pe străzi se va opri în curând şi că pacea socială va putea fi restabilită din nou’, adaugă preşedinţia germană.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: