Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de necolaborare cu Securitatea.

Mădălin Hodor a declarat într-o intervenţie la Antena 3 că, din ce ştie el, declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini.

”Nu am cunoştinţă ce a solicitat domnul Antonescu, pentru că domnul a venit la sala de studiu ca orice petent care vine şi a făcut nişte cereri. A făcut o cerere, a solicitat copii după această declaraţie şi cred că a solicitat şi după celelalte documente din dosar care îl priveau pe dânsul. Mai există documente în care domnul Antonescu este menţionat, da. Cum ar fi procesul verbal prin care Securitatea a perchezitionat locuinţa prietenului dânsului şi a găsit acele pachete în care domnul Antonescu este menţionat, cum ar fi o notă a ofiţerului care spune că persoanele care au fost identificate de securitate în urma percheziţiei vor fi investigate şi vor trebui să spună dacă au ştiut de plecarea respectivului sau dacă ele, aceste persoane, sunt la rândul lor suspecte că ar putea să se ducă în străinătate”, a menţionat Hodor.

vicepreşedintelui CNSAS, Antonescu a intrat pe un circuit absolut normal pentru orice solicitant care vine la Consiliu.

Întrebat dacă membrii CNSAS au văzut declaraţia dată de Crin Antonescu, Mădălin Hodor a spus: ”Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitatea”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: