MAE anunţă redeschiderea punctul de trecere Rafah, dintre Gaza şi Egipt: Cei 51 de cetăţeni români vor fi evacuaţi joi

Sursa foto: MAE

MAE anunţă redeschiderea punctul de trecere Rafah, dintre Gaza şi Egipt, precizând că în aceste condiţii cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie care aveau încă de miercuri permisiune de tranzit vor fi evacuaţi joi.

”În continuarea informaţiilor privind demersurile pentru evacuarea din Fâşia Gaza a cetăţenilor români şi membrilor de familie care au solicitat acest lucru, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane.

Astfel, astăzi vor continua procedurile de evacuare pentru cetăţenii statelor care primiseră, pentru data de 8 noiembrie a.c., permisiunea autorităţilor israeliene şi egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt (R.A.Egipt), inclusiv pentru cei 51 de cetăţeni români şi membri de familie”, transmite instituţia.

Echipele consulare mobile din cadrul Celulei de Criză MAE  vor realiza demersuri pentru evacuarea în Egipt a grupului de 51  români şi membri de familie, pe parcursul zilei de joi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceştia au fost informaţi de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: