Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că reprezentanţii Ambasadei României la Atena şi Consulatului General de la Salonic sunt în legătură cu aproximativ 200 de cetăţenii români aflaţi în zonele afectate din Grecia, cărora le acordă sprijin în vederea evacuării şi asistenţa necesară.
”În contextul evoluţiilor fenomenelor meteorologice severe cauzate de ciclonul „Daniel”, care afectează anumite regiuni din Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, potrivit informaţiilor disponibile la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Atena şi al Consulatului General al Românei la Salonic, infrastructura rutieră este afectată în continuare în mai multe zone din Peninsula Pelion”, anunţă, vineri seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că reprezentanţii Ambasadei României la Atena şi Consulatului General de la Salonic sunt în legătură cu aproximativ 200 de cetăţenii români aflaţi în zonele afectate, cărora le acordă sprijin în vederea evacuării şi asistenţa necesară.
”Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români din zonele afectate, Ambasada României la Atena a luat legătura cu cei care îşi anunţaseră anterior prezenţa în Peninsula Pelion, pentru a fi îndrumaţi să îşi notifice prezenţa prin SMS la autorităţile elene, în vederea evacuării”, a mai transmis MAE.
De asemenea, MAE menţionează că situaţia din zonele afectate este instabilă şi suferă modificări de la o oră la alta, motiv pentru care le recomandă cetăţenilor români să se intereseze permanent cu privire la starea drumurilor, la evoluţia situaţiei în zona în care se află şi în zonele afectate de inundaţii, să verifice periodic situaţia zborurilor, existând numeroase zboruri întârziate sau anulate, să menţină contactul cu reprezentanţii misiunii diplomatice pentru a putea fi înştiinţaţi despre evoluţia eforturilor echipelor de intervenţii din zonele în care aceştia se află.
MAE reiterează recomandările adresate cetăţenilor români din zonele afectate: să respecte întocmai instrucţiunile autorităţilor elene responsabile, să nu părăsească locaţiile sigure în care se află şi să semnaleze imediat evoluţiile situaţiei în care se găsesc şi solicitările suplimentare de sprijin (la numărul unic 112 şi la cele două misiuni diplomatice române), informează news.ro.
MAE menţionează că Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României de la Salonic monitorizează permanent situaţia, se află în contact direct cu autorităţile elene responsabile (Protecţia civilă, Poliţie, Celula de criză-MAE local) şi cu omologii din celelalte state membre UE.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 şi al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numerele de telefon de urgenţă ale misiunilor diplomatice: Ambasada României la Atena: +30 6978996222 şi al Consulatului General al României la Salonic: +30 6906 479076.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News