Mai mulți directori ai lui Nicușor Dan, trimiși în AMERICA să învețe să „vândă” Arena Națională

Sursă foto: Facebook/ Vasile Mincu

Vasile Mincu, fost consilier al lui Nicușor Dan pe probleme de coordonare și exploatare a Arenei Naționale, acuză Direcția de Investiții din Primăria București că a avut „un an dezastruos” și cu pagube de sute de mii de euro, în ceea ce privește investițiile la cel mai mare stadion din țară. Pe de altă parte, potrivit unor documente consultate de Gândul, mai mulți șefi de la Achiziții și Investiții vor fi trimiși, în luna iulie, în Statele Unite ale Americii, pe banii Primăriei Capitalei, la un summit „de specializare”.

„Direcția de Investiții a PMB încheie «sezonul competițional» așa cum l-a început, dezastruos și cu pagube de sute de mii de euro! A reușit și în acest an să nu facă la timp (din ianuarie), NICIUN contract la Arena Națională.

Contractul de mentenanță tehnică nu este gata și la ultimul meci s-au rugat de societatea cu care au avut contract să vină la meci și să dea drumul la lumină! Este interesant cum va fi plătită!

Contractul de pază nu este gata și au luat de la Poliția Locală polițiști locali pentru câteva posturi. Au mai făcut așa și s-au produs pagube de zeci de mii de euro în 2022 și 2023!”, spune Vasile Mincu.

„Contractul de curățenie este expirat”

Fostul coordonator al Arenei Naționale spune că și contractul de mentenanță a gazonului ar fi expirat.

Contractul de curățenie este expirat și organizatorul de azi a cerut reducerea tarifului, deoarece PMB nu a putut să asigure curățenia la acest meci. Deci bani mai puțini încasați! Câteva mii de euro!

Contractul pentru utilizarea licenței de ticketing nu există și caută soluții comice, cum ar fi licența pentru o zi!!!

Contractul cu mentenanța gazonului este expirat din septembrie 2023 și este prelungit ilegal în fiecare lună! Tot la fel, ilegal, din anul 2023 este prelungită și dispoziția de ocupare a postului de Șef de serviciu al Direcției de Investiții, pentru că dacă s-ar organiza un concurs, cel de azi nu ar avea capacitatea profesională de a-l susține!”,  acuză Vasile Mincu.

Directori din PMB, trimiși în America, la „specializare”

Acesta explică apoi cum se prezintă în prezent Arena Național, în ceea ce privește starea tehnică.

„Azi, la un meci cu stadionul plin, avem situația: cubul video e «ciuruit», sunetul e «varză», sute de scaune lipsă și rupte, multe loje pline de igrasie, starea generală dezastruoasă!

Drept răsplată pentru administrarea proastă a Arenei, Șeful de serviciu va fi trimis în luna iulie, în America, pe banii PMB, să se autoinstruiască autoinvitat la un simpozion de unde o să vină la fel de prost! Despre toți acești «pagube de funcționari» știu și se mândresc cu ei Administratorul Public și Șefa de Cabinet! La salarii stau foarte bine, de la 2000 de euro net, în sus!”, mai scrie Vasile Mincu.

În ceea ce privește trimiterea în Statele Unite ale Americii a unor directori din Primăria Municipiului București, potrivit unui document consultat de Gândul, semnat de Nicușor Dan, este vorba despre:

  • Tinel Ticu, director general Direcția Generală Achiziții Publice
  • Valentin Marin, șef Serviciu, Serviciul Mari Proiecte, Direcția Generală Investiții
  • Costin Iulian, inspector de specialitate, Direcția Generală Investiții

Aceștia vor călătorii în perioada 12-17 iulie 2024, la Los Angeles, la Summit-ul ALSD, iar toate costurile vor fi suportate de către Primăria Capitalei.

Asociația Directorilor Unităților de Ospitalitate de Lux (Association of Luxury Suite Directors, ALSD) va organiza conferința anuală și târgul de promovare în perioada 14-16 iulie, în orașul american Los Angeles. Evenimentul reprezintă cea mai amplă conferință a oamenilor de afaceri din industria divertismentului și a organizării evenimentelor sportive.

În cursul conferinței, antreprenorii din industria de profil vor discuta despre administrarea și promovarea spațiilor premium pentru organizarea de evenimente. Va avea loc și Forumul pentru Construcții și Design (DBF), dedicat programării evenimentelor sportive profesioniste și reconfigurării stadioanelor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: