MAI: România și Serbia, cooperare la nivel european pentru cresterea capacității de răspuns în situații deurgență

Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Un proiect de cooperare transfrontalieră între România şi Serbia privind gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost semnat de autorităţile din cele două ţări, urmând să fie implementat în beneficiul comunităţilor locale din zona de frontieră română-sârbă, a informat joi MAI.

Astfel, miercuri, 29 noiembrie a.c., a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „A more secure cross border area by enhancing the emergency response capability”, finanţat din Instrumentul de asistenţă de preaderare (IPA), depus de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (lider de proiect), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş, se arată într-un comunicat dat publicităţii de MAI.

Scopul acestei cooperări vizează creşterea siguranţei şi protecţiei populaţiei prin îmbunătăţirea şi consolidarea capacităţii de intervenţie a serviciilor profesioniste de urgenţă şi a comunităţilor locale din zona transfrontalieră a celor două state.

Obiectivul general al proiectului urmăreşte pe de o parte prevenirea şi gestionarea riscurilor naturale şi a celor legate de activităţile umane, iar pe de altă parte dezvoltarea sistemelor şi a infrastructurilor de protecţie civilă şi de gestionare a dezastrelor.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: