România continuă să fie cel mai puternic susținător al R. Moldova pe plan internațional, sprijinind cu fermitate parcursul european, a declarat președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune susținută la Chișinău cu omologul său român Klaus Iohannis. Maia Sandu a adus mulțumiri autorităților de la București pentru ajutorul și contribuția oferită la dezvoltarea și modernizarea R. Moldova.
Salutându-l la Chișinău pe omologul său român Klaus Iohannis, Maia Sandu a spus că este bucuroasă să găzduiască vizita oficialului într-o- zi simbolică pentru ambele țări – Ziua limbii Române.
„Vă salut cu bucurie și recunoștință într-o nouă vizită în R. Moldova, o vizită atât de simbolică azi când marcăm Ziua Limbii Române, limba care ne unește și în care ne trăim de o potrivă bucuriile și durerile. Folosesc acest prilej pentru a vă felicita, domnule președinte, și a-i felicita pe toți vorbitorii de limbă română”, a declarat Maia Sandu.
Președintele a menționat că legăturile dintre R. Moldova și România au fost totdeauna trainice, însă astăzi Chișinău și Bucureștiul se bucură de cea mai profundă și puternică relație din istorie și a exprimat recunoștință autorităților de la București pentru sprijinul acordat în consolidarea rezilienței R. Moldova.
„România joacă un rol esențial în sprijinirea eforturilor noastre de consolidare a independenței energetice a R. Moldova. Construcția liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău este în plină desfășurare, iar lucrările pe linia Suceava-Bălți vor începe în curând. Aceste linii vor conecta rețeaua electrică a R. Moldova la cea românească și la piața europeană.Din 2021, când a fost dat în exploatare gazoductul iași-Ungheni, Moldova nu mai depinde de un singur furnizor de gaze naturale și poate asigura necesarul de consum cetățenilor săi de pe malul drept al Nistrului, cumpărând gaze de pe piața europeană. Apreciem contribuția României la construirea a cinci poduri rutiere noi peste Prut”, a mai spus Maia Sandu.
Șeful statului, de asemenea a menționat că România este și cel mai mare investitor în economia R. Moldova cu peste 1600 de companii cu capital românesc prezente pe piața noastră.
În domeniul educației, autoritățile d ela Chișinău sunt recunoscătoare pentru bursele oferite de România tinerilor din R. Moldova și pentru contribuția României la studierea limbii române în comunitățile etnic eși în diaspora.
Maia Sandu a precizat că cu sprijinul României au fost reconstruite 1000 de grădinițe în R. Moldova și au fost finanțate peste 30 de proiecte în cadrul programului „Satul European”.
Referindu-se la integrarea europeană, Maia Sandu a evidențiat că lansarea negocierilor de aderare la UE în iunie curent nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant și deplin al României. totodată, șefa statului a opinat că și-a dorit ca R. Moldova să adere la UE în 2007 împreună cu România.
„Acum avem o șansă istorică și a venit rândul Moldovei să parcurgă această cale, iar experiența României ne va fi foarte utilă în acest parcurs”, a subliniat președintele.
„Ultimii ani, marcați de pandemie, criza energetică și de război ne-au pus la încercare, dar chiar și în cele mai grele timpuri, România ne-a fost mereu alături.
În numele cetățenilor noștri, vă mulțumesc mult, domnule președinte!”, a spus Maia Sandu.
Citrste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News