Intrebata daca fiul ei va fi un presedinte bun, mama lui Victor Ponta raspunde fara sa clipeasca: „nu eu trebuie sa cred ca va fi un presedinte bun!”.
Stupoare! Telespectatorul cauta telecomanda, crede ca n-a auzit bine.
Doamna Cornelia Naum face o mica pauza. Respira. Si adauga: „alegatorii trebuie sa decida asta”. E una dintre rarele sale aparitii la televizor. Aflat la nici jumatate de metru, Victor Ponta recunoaste ca atunci cand o vede pe mama sa pe micul ecran, prefera sa nu se uite. „Ii e teama sa nu zic ceva”, sopteste ea, razand complice catre moderator.
Doamna Naum n-a facut niciodata din diplomatie o dominanta a declaratiilor sale publice. Le-a povestit jurnalistilor ca fiul sau „are tendinta sa se umfle in pene”, ca „a avut de tras sa il aduca inapoi, cu picioarele pe pamant”, dupa ce „o luase nitel razna”, cand a ajuns Seful Corpului de Control al Guvernului, pe cand prim-ministru era Adrian Nastase.
In fine, bomboana pe coliva, declaratia sa legata de venirea pe lume a lui Victor Ponta. Cornelia Naum a marturisit ca nasterea fiului sau i se datoreaza exclusiv tatalui, pentru ca, din motive medicale, ar fi preferat sa avorteze. O confesiune, care a alimentat copios retorica detractorilor.
Nici macar cursa capitala pentru presedintie, in care este inscris odorul, n-o convinge sa vorbeasca in termeni desavarsiti de marketing politic si sa-si prezinte fiul in lumini trandafirii. La intrebarea „care e cel mai mare defect al fiului dvs?”, mama lui Victor Ponta raspunde prompt „orgoliul”.
In febra campaniei electorale, mama candidatului Ponta joaca rol de paracetamol cu ceai de musetel. A inteles ca e importanta imaginea, recunoaste ca nu-l mai critica atat de dur, si-a pus cerceii rosii, in ton cu cromatica pesedista. Nonsalanta exprimarii si rezerva care o impiedica sa-i dedice ode fiului candidat, fac din mama lui Victor Ponta un vehicul electoral mai valoros decat un stadion de militanti!
Cartea sensibilitatii filiale nu e noua in alegerile romanesti. Tot pe ea a mizat si Traian Basescu in 2009, cand a recitat cu lacrimi in ochi o poezie, creatie proprie. Protagonistul sau, un marinar care se intoarce acasa „dupa luni de mers pe intinderea albastra”, isi gaseste mama trecuta in nefiinta.
Identificarea personajului cu insusi Traian Basescu a fost inevitabila, insa multi s-au intrebat de ce a simtit poetul nevoia unui final atat de trist, de vreme ce, in momentul acela, mama sa era inca in viata! Fara indoiala, secventa a emotionat, iar lacrimile poetului, patruns de suferinta pierderii mamei, au valorat mai mult decat cele varsate pentru Stolo, draga Stolo.
Sondajele interne de partid arata ca nevoia de umanizare in campaniile din Romania raspunde unei asteptari reale a electoratului. Grosul alegatorilor cauta mai degraba omul din candidat, decat urma banilor deturnati de acolitii lui, a contractelor acordate pe criterii clientelare sau maretele proiecte de tara.
Romanul mediu, iubitor de familie, intretinator de parinti condamnati sa traiasca din pensii mizere, vede in mama candidatului, oricare ar fi el, un garant al brumei de curatenie si umanitate, care ar trebui sa existe in fiecare dintre noi. „Uite domne’, e si el om! Cat sa fure? N-o sa manance cu zece guri”…
In ochii electoratului rural, majoritar in Romania, acest principiu se bate cu succes cu activitatea febrila a DNA-ului si politicienii au priceput ca umanizarea sensibilizeaza mai mult decat devalizarea semnalata in rechizitoriile procurorilor.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
