Managerul Spitalului ”Sfântul Pantelimon”: Un pacient de la terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar

sursa: facebook
El a menţionat că la momentul decesului pacienţilor „secţia ATI nu era atât de aglomerată”. „Erau, cred, doi pacienţi în aşteptare în UPU, dar nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”, a adăugat Socea.
Socea a explicat cum se decontează cheltuielile aferente secţiei ATI. „Pentru un pacient din terapie intensivă decontul este un pic mai complicat – decontul per pacient, per foaie plus programele ATI. De multe ori pacienţii ATI sunt decontaţi la o valoare mult inferioară cheltuielilor”.
„Deci un pacient de terapie intensivă, până la urmă, reprezintă un deficit bugetar pentru spital. (…) Nu pot exista astfel de explicaţii, pentru că acestea sunt pure speculaţii. Nu face nimeni aşa ceva şi nu a gândit nimeni o strategie. Rămâne să se demonstreze în justiţie acel plan şi să vedem care a fost acela. (…) Procuratura îşi va face treaba. Dacă era o acţiune generalizată, cu siguranţă vor fi chemate şi alte persoane sau, în decursul celor patru luni, trebuiau deja chemate. Nu au existat niciun fel de indicii, nu au existat reclamaţii în sensul acesta”, a indicat Socea.
Reprezentanții Spitalului au denunțat subfinanțarea sistemului de sănătate și au explicat că există o „funcționare defectuoasă” a unității medicale, precizând că are cel mai mic tarif pentru un pacient.
„Suntem spitalul de urgență din București cu cel mai mic tarif pe pacient (𝟏.𝟖𝟓𝟒 𝐥𝐞𝐢), cu toate că deservim două sectoare grele ale Bucureștiului (sectoarele 2 și 3), avem cele mai complexe și dificile cazuri și un procent de 89% urgențe (cazuri grave). Suntem singurul spital cu tarif sub 2.000 lei per pacient. Tarif care s-a majorat din 2019 cu doar 16%!”, se arată în postarea de pe Facebook a Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București.
Doi medici de la Secţia ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte.

Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: