MApN: Din evaluări, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor ameninţări militare directe la adresa României

MAPN
Sursa foto: MAPN

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat, luni, în contextul recentelor atacuri executate de forţele armate ale Federaţiei Ruse împotriva unor ţinte civile şi a unor elemente de infrastructură critică din Ucraina situate în apropierea graniţelor României, că, din evaluări, ”nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”.

„Armata României continuă implementarea măsurilor de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, şi a celor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naţionale şi aliate”, a adăugat MApN.

„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina şi atacurile nejustificate şi ilegale care vizează, împotriva tuturor regulilor internaţionale şi normelor morale şi umanitare, populaţia civilă şi elemente din infrastructura critică a Ucrainei. În ceea ce priveşte situaţia de securitate din apropierea graniţelor României, din evaluările structurilor cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”, arată MApN, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ”Armata României continuă implementarea măsurilor de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, şi a celor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naţionale şi aliate”.

„Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structurile similare din ţările aliate, va continua consolidarea apărării comune pe întregul flanc estic şi descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. De asemenea, Armata României rămâne fermă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea siguranţei şi libertăţii de navigaţie în zona de responsabilitate din Marea Neagră”, precizează MApN.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: