Ministerul Apărării Naționale modifică legi vitale pentru apărarea României. Va fi introdus serviciul militar voluntar, prin care tinerii vor trece printr-o pregătire militară de 4 luni, iar la final vor primi aproximativ 6.000 de euro. În același timp, MApN schimbă legea în așa fel încât să poată să lovească ținte aflate în afara țării.
Noile legi introduc serviciul militar voluntar. Este un program în care se pot înscrie femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Serviciul voluntar presupune o pregătire de patru luni la o unitate militară, timp în care recruții învață tactici militare și să tragă cu arma. Pe parcursul acestor patru luni, ei au cazarea, masa și echipamentele asigurate. În plus, primesc și o soldă lunară de aproximativ 4000-5.000 lei, relatează Valentin Stan, jurnalist Digi24.
La finalul pregătirii, armata le mai acordă un bonus în valoare de 27.000 lei. Asta înseamnă trei salarii medii brute. Este un program prin care armata vrea să atingă target-ul de 120.000 de cadre pe care se poate baza în cazul unui conflict. În momentul acesta, MApN are la dispoziție aproximativ 70.000 de cadre active și 40.000 de militari în rezervă. Însă, printre aceștia se numără foarte mulți oameni în vârstă, care nu reprezintă o opțiune pentru un eventual război.
Pe lângă aceștia, armata mai are la dispoziție aproximativ 3.000 de rezerviști voluntari care au fost instruiți în ultimii doi ani. Ministerul modifică și legea Apărării Naționale. Schimbările sunt făcute pentru ca oamenii din conducere a armatei să ia mai ușor deciziile în această perioadă tensionată. În primul rând, sunt stabilite toate liniile de comandă în cazul unui conflict, în cazul unei crize.
Totodată, noua lege le permite militarilor să lovească ținte pe timp de pace sau ținte aflate în afara României. Sunt măsuri care vor ajuta în cazul unor noi atacuri cu drone.
Modificările propuse de armată au urmări și pentru angajații din Ministerul Afacerilor Interne. În cazul unui război, această instituție va fi și ea militarizată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News