Marcel Boloş a declarat luni, după ce premierul Marcel Ciolacu l-a numit păpuşă voodoo ,că rămâne în continuare adeptul lucrurilor corect făcute, cu onestitate şi cu tratarea lor profesional şi a precizat că este datoria ministrului de finanţe ca să semnaleze orice risc pe care l-am putea avea în asigurarea sustenabilităţii măsurilor luate.
”Construim bugetul pornind de la legislaţia care este în vigoare şi conform cu procedurile. Încercăm să îl orientăm spre investiţii, acesta este obiectivul pe care ni-l propunem pentru anul 2024 iar în ceea ce priveşte marile servicii publice, sănătate şi educaţie, acestea rămân cu alocări bugetare care să le permită atât modernizarea digitalizarea cât şi implementarea de investiţii”, a spus ministrul Boloş.
Marcel Boloş a spus că ”bugetul este unul consistent , de treizeci de miliarde de lei impact şi trebuie o analiză extrem de serioasă, pentru că treizeci de miliarde de lei într-o perioadă scurtă de timp, orice analist financiar şi orice om de specialitate se gândeşte cum va reuşi să atragă banii”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News