Marcel Ciolacu îl felicită pe Jens Stoltenberg pentru continuarea mandatului

Marcel Ciolacu si Jens Stoltenberg
Marcel Ciolacu si Jens Stoltenberg

Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Jens Stoltenberg al cărui mandat la conducerea NATO a fost prelungit cu un an şi a adăugat că „România va colabora îndeaproape cu acesta, cu NATO şi cu alianţii pentru consolidarea Flancului Estic, a Alianţei şi pentru menţinerea unităţii şi rezilienţei noastre”.

„Îl felicit pe Jens Stoltenberg pentru continuarea mandatului mult apreciat în funcţia de secretar general al NATO. România va colabora îndeaproape cu acesta, cu NATO şi cu alianţii pentru consolidarea Flancului Estic, a Alianţei şi pentru menţinerea unităţii şi rezilienţei noastre”, a scris Marcel Ciolacu, marţi pe Twitter.

NATO a decis, marţi, să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, preferând să rămână cu un lider experimentat în loc să încerce să convină asupra unui succesor, în condiţiile în care războiul face ravagii la uşa alianţei, a relatat Reuters.

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, este liderul alianţei transatlantice din 2014, iar mandatul său fusese deja prelungit de două ori anterior – o dată cu un mandat plin de încă patru ani, apoi pentru încă un an, din cauza izbucnirii războiului din Rusia. Actualul mandat îi expira la sfârşitul lunii septembrie.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: