Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Guvernul prelungeşte cu încă 2 luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, el arătând că în lipsa acestei măsuri, românii ar fi plătit preţuri mai mari cu 20%, iar în unele cazuri cu mult peste acest nivel, de nesuportat pentru majoritatea românilor.
”Scopul principal al şedinţei de azi este să prelungim cu încă două luni limitarea adaosului comercial la alimentele de bază. Este decizia prin care, începând cu a doua parte a anului trecut, am oprit creşterea speculativă a preţurilor. Continuarea acestui mecanism cu încă două luni este necesară, fiind un ajutor esenţial mai ales pentru cei cu venituri mici”, a declarat premierul în şedinţa Executivului.
Marcel Ciolacu a precizat că, ”în lipsa acestei măsuri, românii ar fi plătit pentru alimentele de bază preţuri mai mari cu 20%, în medie iar în unele cazuri, preţurile ar fi fost cu mult peste acest nivel, de nesuportat pentru majoritatea românilor”.
”În paralel, vom construi împreună cu marile lanţuri de magazine, cum am şi stabilit, un mecanism predictibil pe termen lung. Vrem să ţinem preţurile sub control, iar fermierii, producătorii şi procesatorii români să primească răsplata corectă pentru munca lor”, a subliniat premierul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News