Marcel Ciolacu: Trebuie să începem din nou să vorbim despre legile educaţiei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, după întâlnirea cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, că trebuie să începem din nou să vorbim despre legile educaţiei, el afirmând că vor respecta tot angajamentul faţă de dascăli. Aşteptăm de la specialiţii din educaţie şi criteriile de performanţă, pentru a introduce pe lângă salarizarea corectă şi justificată solicitată de dascăli şi criteriile de implementare a reformei în sistemul de educaţie.

„Mi-aş fi dorit să vorbim mai mult despre legile educaţiei, pentru că orice lege este perfectibilă, sunt ferm convins că se pot modifica cu argumente, anumite lucruri, dar greva în educaţie a acoperit spaţiul public şi trebuie să recuperm acest lucru, Trebuie să începem din nou să vorbim despre legile educaţiei şi o spun foarte clar, tot ceea ce mi-am asumat, împreună cu ministrul Educaţiei, cu fostul premier, actual preşedinte al Senatului, vom respecta. Vom respecta tot angajamentul faţă de dascăli”, a spus premierul Ciolacu, conform news.ro.

„Am vorbit cu întreaga echipă, am vorbit şi despre dezvoltarea infrastructurii şcolare fiindcă suntem într-un maraton, prin PNRR. Facem o greşeală în continuare, vorbim mult prea mult despre banii din PNRR şi mai puţin despre refomele din PNRR care trebuie să creeze acest echilibru. Dacă nu implementăm reformele şi criteriile de performanţă şi nu câştigă cei îndreptăţiţi, peste trei patru ani vom fi tot în acelaşi loc”, a spus premierul Ciolacu.

El a mai afirmat că a vorbit mult despre învăţământul dual.

„Doamna ministru a terminat selecţia, cred că sunteţi în procedura de contestaţii cu cele 29 de centre, nu există finanţare pentru toate aceste 29 de centre care au avut toate peste 80% punctaj, un punctaj foarte mare. Indiferent dacă vom reuşi prin modificare a PNRR să prindem din alte capitole, consider că nu este un efort pentru bugetul de stat de a veni cu diferenţa ca toate cele 29 de centre să fie implementate pe teritoriul României, mai ales că trebuie o dezvoltare unitară. S-a dezvoltat corect zona Ardealului, Braşov, Cluj, Timişoara pe acest învăţământ dual, pentru că este şi o industrializare mai mare, în Moldova şi sudul ţării . Va trebui să facem un efort ca şi în restul ţării să fie dezvoltat învăţămîntul dual”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Acesta este convins că vom intra într-o perioadă de echilibrare.

„Nu e foarte greu să ne uităm unde a existat cea mai mare migraţie spre Occident, odată cu dezvoltarea infrastructurii, nu numai şcolare, sunt ferm convins că vom intra într-o perioadă de echilibrare, de dezvoltare a regiunilor României. Trebuia făcut de mult acest lucru, dar nu este foarte târziu”, a completat el.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: