Antrenorul a 12 mari cluburi, printre care Manchester City, Lazio și Leicester, Sven-Göran Eriksson, a murit la 76 de ani. Încă din ianuarie 2024, acesta dezvăluise că a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală.
Primul mare succes al fostului antrenor l-a înregistrat cu echipa IFK Goteborg în 1982, unde a câștigat cupa UEFA în finala contra Hamburg din Germania de Vest. Această reușită l-a adus în clubul Benfica Lisabona, unde a câștigat în anul următor încă o finală UEFA.
A plecat o perioadă la Roma, după Fiorentina, după care s-a întors la clubul portughez în 1989, cu care s-a calificat anul următor în încă o finală europeană.
Eriksson este recunoscut însă ca fiind selecționer al echipei naționale a Angliei, și primul străin în această poziție (2001-2006). A înregistrat câteva victorii contra Spaniei și Germaniei, ajungând chiar în finala Campionatului Mondial în 2001. Până în 2006, a reușit să califice Anglia în finala a trei turnee, potrivit Digi24.
„Am avut o viaţă frumoasă. Poate prea frumoasă”. Aflat pe patul de moarte, Sven a transmis un emoţionant mesaj de adio în documentarul Sven, care este din 23 august pe Prime Video.
„Cred că tuturor ne este teamă de ziua în care vom muri, dar viaţa este şi moarte”, a spus el. „Sper că, la final, oamenii vor spune: da, a fost un om bun, dar nu toată lumea va spune asta. Sper că vă veţi aminti de mine ca de un om pozitiv care a încercat să facă tot ce a putut. Să nu vă pară rău, doar să zâmbiţi. Mulţumesc pentru tot, antrenorilor, jucătorilor, publicului, a fost fantastic. Aveţi grijă de voi şi de viaţa voastră. Şi trăiţi-o”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News