Marii investitori imobiliari cer asigurarea principiului neretroactivității legii

Asigurarea locuintei
Sursa foto: fabricadeasigurari.ro

Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, cere Parlamentului României garantarea predictibilității pentru toți beneficiarii, mari și mici, ai noului cod al urbanismului.

Proiectul de lege denumit Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, care va înlocui cele 10 legi în vigoare, vechi de 30 de ani, este în analiza comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, for decizional în cazul acestui proiect legislativ. Așteptările investitorilor imobiliari sunt ca proiectul să fie votat până la finalul acestui an, deoarece este o reformă asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pe parcursul legislativ, AREI a cerut legiuitorului salvgardarea autorizațiilor de construire sau a documentațiilor emise valabil de ulterioare suspendări sau anulări, motivat, spre exemplu, de o situație recentă prin care primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a atacat în instanță Primăria Sectorului 2 și 38 de investitori imobiliari, printre care și persoane fizice, cu scopul anulării unor autorizații de construire și desființare emise în perioada septembrie-noiembrie 2022, care prevedeau construirea a mii de apartamente și hipermarketuri. Un proces de autorizare pentru proiectele complexe poate dura peste un an. Dacă în acel interval de un an, documentația de urbanism se shimbă, suspendă sau anulează, procesul trebuie luat de la capăt, spun reprezentanții asociației.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: