Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei, a transmis la Timișoara unul dintre cele mai clare mesaje pentru România. Creșterea economică nu mai poate depinde doar de bănci. Are nevoie de piață de capital, fonduri de pensii puternice, investiții în acțiuni și energie sigură.
România nu este o țară mică și poate accelera creșterea dacă își folosește mai bine sursele interne de finanțare. Şi dacă pune capitalul privat la lucru în economie, a spus Mario Draghi la Timișoara, în marja conferinței Tech Talks by UPT 2026, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara. Evenimentul îl are pe Draghi ca invitat central, într-un dialog moderat de jurnalistul CNN Richard Quest.
„Dacă îl aveţi prin fonduri de pensii este foarte bine, încurajaţi investiţiile în acţiuni pentru a crea capital”, a spus Draghi, referindu-se la sistemul de pensii și la rolul pe care economisirea pe termen lung îl poate avea în finanțarea companiilor. Fostul șef al BCE a adăugat că modelul finanțării inovației prin piața de capital este mai potrivit decât cel bazat pe credit bancar.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









