Măsuri suplimentare de evacuare în zona străzii surpate din Slănic. Autorităţile emit mesaj RO-ALERT

Sursă foto: Captură video

Autorităţile din Prahova anunţă joi măsuri suplimentare de evacuare în zona străzii surpate din oraşul Slănic şi emiterea unui mesaj RO-ALERT. De asemenea, o echipă IGSU, alături de specialişti în domeniul construcţiilor şi de mineri va face o nouă evaluare a situaţiei.

”Urmare a situaţiei actuale regăsite la nivelul localităţii Slănic, coroborat cu ultimele decizii adoptate în urma şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a dispus extinderea perimetrului de siguranţă prin evacuarea comunităţilor din proximitatea zonei afectate. În acest sens, prin grija Instituţiei Prefectului şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, acţiunea de evacuare a populaţiei, în scopul eliminării oricărui pericol în ceea ce priveşte siguranţa acestora se va realiza în cel mai scurt timp”, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Totodată, din dispoziţia secretarului de stat, şeful DSU, dr. Raed Arafat, o nouă echipă  din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) se va deplasa în localitatea Slănic, unde alături de specialişti în domeniul construcţiilor şi mineri, vor efectua o nouă recunoaştere şi o analiza amănunţită a situaţiei.
Şi Prefectura Prahova a făcut un anunţ referitor la măsuri suplimentare de evacuare.
”Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelor date primite şi a informaţiilor preliminare, se impun măsuri suplimentare de evacuare în zona adiacentă craterului”, conform unui comunicat al Prefecturii Prahova.

De asemena, prefectul judeţului Prahova roagă cetăţenii oraşului Slănic să-şi păstreze calmul, să colaboreze cu instituţiile statului şi să aibă încredere în autorităţi.

Autorităţile anunţă şi emiterea unui mesaj RO-ALERT pentru zona afectată.

Până acum, 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit. Încă de marţi s-a anunţat că aceătia nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii au arătat că prăbuşirea străzii nu a fost provocată de cauze naturale, ci de acţiunea omului. Prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a lansat un atac dur la adresa Consiliului Judeţean Prahova, acuzându-i pe liberalii din conducere că lipsesc, aşa cum fac de obicei, de la şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu au trimis pe nimeni la Slănic, unde CJ a derulat o amplă lucrare de introducere a reţelei de gaze.

”Din păcate, oamenii nu se vor întoarce acasă. Rapoartele preliminare solicită autorităţilor publice locale să facă studii ample, să facă lucrări de intervenţie şi abia după aceea oamenii să se întoarcă acasă. În momentul de faţă ne confruntăm cu nişte fenomene de tasare care afectează şi blocurile, nu ştim cât vor avansa, nu ştim dacă erau dinaintea acestei surpări sau dacă au apărut pe parcursul ei, dar cert este că blocurile evacuate nu pot fi repopulate în momentul de faţă”, a declarat, marţi seară, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.

Acesta a prezentat concluziile specialiştilor care au făcut verificări la Slănic, unde strada 23 August s-a prăbuşit, iar aceste rapoarte aretă că aceste fenomene ”nu au fost produse nici de seisme, nici de fenomene naturale ample care au avut loc în adâncime, nici nu au o legătură directă cu filonul de sare care este foarte aproape de zona respectivă”.

”Este vorba despre ape scurse acolo sub diferite forme şi, mai mult decât atât, de acţiuni antropice, adică, din păcate, intervenţia omului”, a precizat Drăgănescu, citând apoi din concluziile rapoartelor.

Conform acestor concluzii, strada s-a prăbuşit din cauza apei care circulă prin subsol, fiind vorba despre apa provenită din diverse surse – scurgeri de pe versanţi, avarierea conductelor, scurgeri de pe versanţi,

Staţii portabile duse la Slănic nu au înregistrat activitate seismică în zonă, iar surparea nu pare a fi cauzată de fenomene de mare adâncime cauzate de prezenţa în zonă a unui masiv de sare.

CJSU Prahova a decis, în şedinţa de maţi după-amiază, ca deţinătorii tuturor reţelelor de la Slănic- Hidro Prahova, Electrica, STS sau firme private –  vor trebui să devieze traseele utilităţilor. Primăria va trebui să încheie contracte cu firme care oferă servicii specializate pentru continuarea studiilor, luarea măsurilor necesare pentru stoparea surpării.

”Şi foarte interesant, şi cred că era de datoria mea să o fac, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice modul în care au fost efectuate toate acele lucrări pe zona respectivă, să vedem şi să ştiţi dacă au fost autorizate, dacă au respectat normele legale. (…) Mă refer la mai multe tipuri de lucrări însă principalele lucrări care s-au efectuat în zonă în ultima perioadă sunt acele lucrări pentru reţeaua de gaze care din nefericire trec exact pe deasupra aceste surpări, acuma pe dedesubt şi pentru care Primăria a notificat în mai multe Consiliul Judeţean să dispună repararea lor”, anunţă prefectul.

El a precizat că se referă la ”absolut toate” lucrările care s-au realizat în zonă.

În ceea ce priveşte fonduri pentru relocarea oamenilor evacuaţi, prefectul a criticat Consiliul Judeţean pe motiv că a alocat pe criterii politice, marţi, fonduri primăriilor, ignorând solicitarea venită in partea oraşului Slănic, condus de un primar PSD. În acest context, prefectul a dat asigurări că Guvernul va sprijini autorităţile din Slănic.

Prefectul de Prahova a lansat un atac dur la adresa conducerii liberale a Consiliului Judeţean Prahova.

Alerta s-a dat în urmă cu o săptămână

Amintim că alerta s-a dat joi dimineață, când o bucată importantă din strada 23 August din Slănic Prahova s-a surpat.

Imediat, strada a fost închisă total circulației, iar autoritățile locale au anunțat Prefectura Prahova și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Localnicii sunt îngroziți și se tem ca nu cumva surparea să ajungă la blocuri. Distanța de imobile, spune edilul orașului, este de aproximativ 40-60 de metri, iar fisurile continuă se se extindă.

„Nu ne putem da seama de suprafața afectată, nu știm ce este dedesubt. Din câte vedem, a fost vorba despre o cavernă. Circulația a fost oprită pe str. 23 August, așteptăm intervenția autorităților competente. Suprarea continuă, se extinde, apar noi crăpături”, a declarat pentru Telegrama primarului orașului Slănic, Costea Daneluș.

În Slănic Prahova a ajuns ulterior o echipă de specialiști de la București.

„Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri. Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu”, au transmis atunci reprezentanții DSU.

Cel mai probabil, surparea s-a produs din cauza zăcămintelor de sare din subteran.

Cauzele surpării

Raportul preliminar întocmit după 5 zile arată că infiltrațiile de apă din sol sunt cauza pentru care s-a surpat strada 23 August din oraşul prahovean Slănic.

„Prăbușirea unei porțiuni din strada 23 August din localitatea Slanic, judeţul Prahova este probabil efectul acțiunii apei care circulă prin subsol pe dedesubtul stratului de asfalt și spală agregatul care îl susține”, a anunțat Prefectura Prahova, care a citat concluziile experților din Raportul preliminar.

Autoritățile au mai precizat că surparea de teren „nu este datorată unei activități seismice” și „nu pare a fi cauzată de fenomene de mare adâncime legate de prezența masivului de sare”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: