Maxim istoric pentru Bursa de Valori București

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat săptămâna 14-18 iulie 2025 cu o capitalizare de 415,66 miliarde de lei, în creştere cu 3,28% faţă de săptămâna precedentă, în timp ce indicele principal al bursei a marcat un nou maxim istoric.

Potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES, BET a încheiat săptămâna la un nivel record de 19.768,54 puncte, în creştere cu 4,83% faţă de săptămâna anterioară. De la începutul anului, avansul BET a ajuns la 18,23%, marcând una dintre cele mai bune perioade a pieţei locale de capital. Capitalizarea bursieră a urcat la 415,66 miliarde de lei, faţă de 402,44 miliarde de lei în perioada 7-11 iulie 2025, ceea ce reprezintă un plus de 13,22 miliarde de lei.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a fost, de asemenea, în creştere semnificativă, ajungând la 285,28 milioane de lei, cu aproape 96 milioane de lei mai mult faţă de săptămâna anterioară (189,45 milioane de lei), ceea ce înseamnă un avans de 50,58%. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 17 iulie, când s-a înregistrat un rulaj de 73,75 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 18 iulie, cu o valoare a tranzacţiilor de 32,69 milioane de lei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: