Medicul Gabriel Diaconu, care în ultimele zile a avut mai multe poziţii controversate pe tema scandalului de la Spitalul Pantelimon din Capitală, îşi anunţă demisia din funcţia de consilier onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila. ”Din demnitate profesională, şi în semn de protest la demonizarea profesiei mele de medic, după o discuţie cu domnul ministru în timpul acestei după-amieze, am convenit să-mi depun demisia din funcţia mea onorifică”,afirmă Diaconu.
”Poziţia mea din ultimele zile, ca şi lucrurile pe care le-am scris sau declarat, reprezintă opinia mea personală, de medic, de om care lucrează în domeniul sănătăţii de peste 20 de ani, de expert naţional şi internaţional. Dată fiind poziţia mea de consilier onorific al ministrului Sănătăţii, presa a folosit această calitate benevolă drept argument c-aş vorbi, în vreun fel, în capacitate oficială. Presa ştie că, oricând am vorbit în capacitate oficială, am avut grijă să menţionez asta. Vreau să cred că încă trăiesc într-o ţară în care nu există delict de opinie. Acest incendiu dement împotriva doctorilor mă obligă, însă, la următoarea decizie, pe care o anunţ acum. Din demnitate profesională, şi în semn de protest la demonizarea profesiei mele de medic, după o discuţie cu domnul ministru în timpul acestei după-amieze, am convenit să-mi depun demisia din funcţia mea onorifică”, scrie Diaconu pe Facebook.
El anunţă că va face acest lucru luni dimineaţă la prima oră.
”Mi-am dedicat timp, în aceşti aproape trei ani, dezvoltării sănătăţii mintale, ca domeniu, în România. Sunt mulţumit de ce am făcut. Am avut sprijin necondiţionat din partea ministrului Rafila, am avut împrejur o echipă de oameni remarcabili, atât la Minister cât şi la agenţiile partener. Mi-am reprezentat meseria cu mândrie. Am intrat cu capul sus într-o demnitate publică efemeră, plec cu capul sus”, adaugă Diaconu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News