Membrii Comisiei pentru cultură din Senat, întâlnire de lucru, în contextul elaborării unei noi legi a audiovizualului

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Membrii Comisiei pentru cultură din Senat au avut o întâlnire de lucru cu cei ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul elaborării unei noi legi a audiovizualului. Pe agenda discuţiilor s-au mai aflat necesitatea actualizării legislaţiei pentru online şi activitatea CNA în perspectiva anului electoral.

Luni, la sediul CNA, a avut loc o întâlnire de lucru a membrilor Comisiei pentru cultură şi media cu membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului.

”Întâlnirea a avut loc în contextul în care în această perioadă se lucrează la o nouă Lege a Audiovizualului, ca urmare a avizului negativ dat de Consiliul Legislativ la republicarea legii în vigoare,  iar activitatea şi funcţionarea Consiliului reprezintă un punct central  al legii mai sus menţionate. În cadrul discuţiilor au mai fost abordate şi alte subiecte ce au vizat situaţia investiţiilor în logistică, programele de modernizare alocate în ultimii ani de la bugetul de stat, proiectele pe fonduri europene, nevoia actualizării legislaţiei pentru online (protecţia minorilor, reglementarea platformelor), respectiv activitatea  CNA în perspectiva anului electoral 2024”, potrivit unui comunicat.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media, senatorul Vlad Mircea Pufu, a accentuat importanţa colaborării şi comunicării dintre CNA şi Parlament în perspectiva  îmbunătăţirii  cadrului legislativ actual pentru serviciile media audiovizuale din România, iar aceste întâlniri de lucru ar trebui să reprezinte un lucru firesc în activitatea comisiei, dar şi a Consiliului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: