Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ protestează luni dimineaţă la MMSS

Sursa foto: Federaţia Sindicatelor din Comerţ

Angajaţii din comerţ vor protesta, luni, între 11.00 şi 13.00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Prin această acţiune, membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ atrag atenţia guvernanţilor că lucrătorii din comerţ au dreptul la condiţii de muncă şi salarii decente.

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, revendicările principale sunt:
1. Scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă.
2. Introducerea în codul muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor.
3. Indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei simultan cu creşterea salariului minim pe economie pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor.
4. Un contract colectiv de muncă la nivel naţional este necesar pentru a standardiza şi a proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor. În acest fel, se poate îndeplini obiectivul de acoperire a cel putin 80% din angajaţi cu prevederile unui contract colectiv de muncă.
„Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimul pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care pentru un angajat din comerţ fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent”, mai spune sursa citată.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: