Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Premierul a subliniat că valorile precum credința, respectul toleranța și grija față de aproape „ne unesc și ne dau putere să depășim încercările”.
„Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a creștinătății cu gândul la simbolistica sfântă a biruinței binelui, la bucuria momentelor petrecute împreună cu cei dragi și la emoția solidarității între oameni.
Toți creștinii din România, indiferent de confesiune, ne bucurăm anul acesta de Sărbătorile Pascale, într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat. Credința, respectul, toleranța și grija față de aproape ne unesc și ne dau putere să depășim încercările”, a transmis Marcel Ciolacu.
Totodată, prim-ministrul a menționat și problemele care marchează contextul actual.
„În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță, să ne păstrăm vii în suflet valorile și sfintele învățături creștine, prețuind cum se cuvine oamenii și faptele bune.
Fie ca lumina Învierii să ne cuprindă inimile și să ne lumineze calea tuturor! Sărbători Pascale binecuvântate, cu pace, armonie și bucurie!”, se mai arată în mesajul lui Marcel Ciolacu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News