METEO Caniculă şi disconfort termic ridicat în Sud şi Sud-Est

canicula apa vara
Sursa foto: Unsplash.com
Sudul şi sud-estul ţării se va afla, de joi până duminică, sub o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astfel, în perioada 17 – 20 august 2023, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi de 35 – 36 de grade şi izolat de 37 de grade.
Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32 – 34 de grade Celsius.
Meteorologii au anunţat o vreme caniculară şi în Bucureşti, în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă la 37 de grade Celsius.
Potrivit ANM, în intervalul 17 august, ora 12:00 – 20 august, ora 21:00, vremea va fi caniculară în Capitală, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) urmând să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima zi a intervalului (17 iulie).
Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 18 – 21 de grade, scrie Agerpres.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: