Vara se prelungește neașteptat în prima lună de toamnă. Meteorologii anunță vreme frumoasă, în special în jumătatea vestică a țării, unde temperaturile vor fi de 32 grade Celsius. La mijlocul săptămânii, în Câmpia Română temperaturile vor atinge pragul caniculei.
Luni, 11 septembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi frumoasă, iar în special în jumătatea vestică a țării se va menține și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil în est și sud-est, precum și în zona de munte și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 grade Celesius, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 4-6 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 17-19 grade Celsius pe litoral și în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, în depresiunile intramontane izolat se va forma ceață.
În București, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin și vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă de 14 grade Celsius, mai scăzută în zona periurbană spre 11 grade Celsius.
Minime de 20 grade Celsius pe litoral
Marți, 12 septembrie, tot de vrem călduroasă avem parte în regiunile vestice și sudice. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza și seara în zona de munte și în nord-estul teritoriului, unde izolat vor fi averse slabe, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în sud-est. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18-20 grade Celsius în Dealurile de Vest și pe litoral. Dimineața și noaptea, în depresiuni, izolat se va semnala ceață.
În Capitală se anunță 32 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin și vântul slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 13-15 grade Celsius.
Precipitații și descărcări electrice
Miercuri, 13 seeptembrie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, astfel temperaturile maxime vor fi de la 25 grade pe litoral până la 33-34 grade Celsius local în Câmpia Română și în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în a doua parte a nopții în vestul, centrul, nordul teritoriului și în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu unele intensificări în sud-est. Minimele termice se vor situa între 9 grade Celsius în estul Transilvaniei și 20 grade Celsius pe litoral. La începutul intervalului, în depresiuni, izolat vor mai fi condiții de ceață.
În București se anunță 34 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între 14 și 16 grade Celsius.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News