Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime de 39…43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Minimele termice vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Totodată, în acelaşi interval de timp, a fost emis un Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat, noapte tropicală pentru Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei şi nordul Dobrogei continentale.
În zonele specificate valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade şi local vor caracteriza o noapte tropicală.
ANM a emis şi o avertizare Cod galben valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00, fenomenele vizate fiind val de căldură persistent şi disconfort termic ridicat în nordul Crişanei, Maramureş, nord-estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei şi pe litoral.
Valul de căldură se va extinde în nordul Crişanei, Maramureş, nord-estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei şi pe litoral. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Maximele se vor încadra între 33 şi 36 de grade, iar minimele în general între 17 şi 20 grade.
Meteorologii precizează că duminică şi luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul şi estul ţării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News