METEO Se strică vremea. Cod galben şi cod portocaliu de furtuni. În unele zone, minime de sub zero grade

Sursa foto: Freepik

Meteorologii au actualizat prognoza şi anunţă cod galben şi cod portocaliu de furtuni în următoarele ore, dar şi o răcire accentuată a vremii în următoarele zile. În unele zone, minimele scad din nou sub zero grade.

Vremea se răceşte semnificativ, de Potrivit ANM, sâmbătă, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h.

De asemenea, în intervalul 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, în sudul Dobrogei şi în Carpaţii Meridionali şi Occidentali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

”Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.

Meteorologii au emis şi o avertizare cod portocaliu, pentru intervalul, 26 aprilie, ora 14 – 26 aprilie, ora 23.

”În judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi zona de munte a judeţelor Braşov şi Prahova vor fi averse torenţiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, a mai transmis ANM.

De sâmbătă seară, vremea se răceşte semnificativ.

Potrivit ANM, în intervalul 26 aprilie, ora 23 – 29 aprilie, ora 10, vremea se va răci accentuat treptat în majoritatea regiunilor, iar în Maramureş, Transilvania şi în nordul şi centrul Moldovei în cursul nopţilor se vor înregistra în general minime de -3…2 grade şi pe suprafeţe mici se va produce brumă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: