Oportunități și provocări pe piața muncii la început de an

loc de munca birou angajati
Sursa foto: Unsplash / Arlington Research

Prima lună din noul an nici nu s-a încheiat iar angajările se țin lanț, potrivit datelor unei platforme de recrutare online despre unde și cine a făcut cele mai multe angajări de la începutul lui 2024.

Piața muncii din România a fost un adevărat vârtej de oportunități și provocări, scrie startupcafe.ro.

Bucureștiul, regina angajărilor, a deschis porțile pentru peste 10.000 de joburi noi, urmată îndeaproape de Cluj, cu 4.100 de locuri de muncă! Iași, Ilfov, Timiș, Craiova, Prahova și Brașov s-au aliniat în marșul angajărilor, oferind o paletă diversă de oportunități. În total, discutăm despre 20.000 de joburi noi scoase doar pe o singură platformă de recrutare online.

Pe de altă parte, județele Mureș, Argeș, Ialomița și Neamț s-au aflat la polul opus, marcând o nevoie mai scăzută de candidați. Însă, în lumea dinamică a angajărilor, nimic nu e bătut în cuie! Experții așteaptă fluctuații și creșteri în județe precum Timiș, Brașov sau Sibiu, locuri ce anual atrag un număr mare de angajați.

Retailul, cu 5.300 de joburi, a condus detașat cursa, urmat de servicii cu 2.800 de posturi și call center / BPO cu 2.300.

Industria alimentară nu a rămas în urmă, aducând aproape 2.000 de locuri de muncă pe piață. Totodată, transportul, logistica, construcțiile și turismul au completat acest tablou dinamic.

Cum era de asteptat, cei mai mulți candidați care au aplicat pentru aceste joburi au fost tinerii aflați la început de drum, cei entry-level, urmați îndeaproape de cei cu un nivel mediu de experiență. Acest val de candidați energici și plini de speranță a reprezentat aproximativ jumătate din cele aproape 700.000 de aplicări înregistrate de la începutul anului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL