Temperaturile extreme de peste 40 de grade Celsius şi disconfortul termic accentuat sunt principalele caracteristici ale vremii în primele zile din această săptămână, însă după data de 27 iulie se va intra într-un proces de răcire la nivelul întregii ţări, reiese din prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 24 iulie – 6 august 2023.
În cea două săptămână de prognoză vremea va avea o tendinţa de încălzire, însă maximele termice nu vor mai depăşi 34 de grade Celsius, potrivit agerpres.
În Banat, în primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 35 – 38 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 24 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendinţa va fi de încălzire, astfel prima săptămână se va încheia cu maxime termice în general de 30 – 31 de grade. Pentru a doua săptămână sunt estimate variaţii în regimul diurn al temperaturilor, astfel după o scădere până la valori de 28 – 29 de grade la început, se va reveni la o medie de 32 de grade, după data de 4 august. Media minimelor termice va fi de 19 – 20 de grade în primele două nopţi, apoi va scădea semnificativ până spre 12 grade în dimineaţa zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 16 grade.
În 25 şi 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
În Crişana, în primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 33 – 35 de grade, apoi se va răci accentuat, iar în 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 22 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendinţa va fi de încălzire, astfel la finalul primei săptămâni se vor atinge maxime termice de 28 – 30 de grade, iar astfel de valori, cu mici variaţii sunt estimate şi pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 18 – 19 grade în primele două nopţi, cu cele mai ridicate valori în zona de deal, apoi va scădea semnificativ până spre 11 grade în dimineaţa zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 15 – 16 grade.
Până în dimineaţa zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunţată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
În regiunea Transilvaniei, în primele trei zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 32 – 34 de grade. În 27 iulie se va răci accentuat, astfel media regională a maximelor va coborî la 20 – 22 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi şi se vor atinge maxime în jurul a 28 de grade. Pentru a doua săptămână a intervalului sunt prognozate maxime în general apropiate de normalul climatologic, cuprinse în general între 27 şi 29 de grade. Media minimelor termice va fi de 14 – 17 grade în primele nopţi, apoi, ca şi în cazul regimului diurn, se va înregistra o scădere semnificativă în 28 şi 29 iulie, când se vor atinge valori de 10 grade, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 14 grade.
Până în dimineaţa zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunţată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
În Maramureş, la începutul intervalului vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31 – 32 de grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 iulie, când media maximelor va coborî la 20 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi şi se vor atinge maxime de 27 – 28 de grade, iar astfel de valori sunt estimate şi pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 17 grade în primele nopţi, apoi va scădea semnificativ până spre 10 grade în dimineaţa zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 14 – 15 grade.
Până în dimineaţa zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunţată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
În Moldova, valul de căldură se va extinde în toată regiunea, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 32 – 33 de grade în prima zi a intervalului, până la 35 – 36 de grade în zilele de marţi şi miercuri (25 şi 26 iulie). Răcirea va fi semnificativă şi în această regiune, joi (27 iulie), când media maximelor va coborî la 24 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi şi se vor atinge maxime de 29 – 30 de grade, iar astfel de valori sunt caracteristice şi pentru a doua săptămână. Media minimelor termice va fi de 17 – 20 de grade în primele nopţi, va scădea la 13 – 14 grade în 28 şi 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori de 16 – 17 grade.
În 25 şi 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
În Dobrogea, valul de căldură se va intensifica în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va creşte spre 34 – 36 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în vestul regiunii. Se va răcori joi şi vineri (27 şi 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 28 de grade, iar pentru sfârşitul lunii iulie şi începutul de august sunt prognozate valori de 30 – 32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă. Nopţile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 21 – 22 de grade, va scădea la 16 – 17 grade în 28 şi 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori în jurul a 19 grade.
Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse şi posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) şi pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
În Muntenia, valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va creşte spre 38 – 40 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul şi estul regiunii. Se va răcori joi şi vineri (27 şi 28 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 – 28 de grade. Pentru sfârşitul lunii iulie şi începutul de august sunt prognozate valori în general de 32…34 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale. Nopţile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 18 – 21 de grade, va scădea la 14 grade în 28 şi 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16 – 17 grade.
Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse şi posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) şi pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepţia zilelor de 1 şi 2 august când va fi în creştere.
În Oltenia, valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va creşte spre 38 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul regiunii. Se va răcori joi (27 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade, apoi tendinţa va fi de încălzire, iar cu mici variaţii, până la finalul intervalului sunt prognozate valori de 30 – 33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale. Media temperaturilor minime va fi de 18 – 20 de grade în primele nopţi, va scădea la 13 – 14 grade în 28 şi 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16 – 17 grade.
Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse şi posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) şi pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepţia zilelor de 1 şi 2 august când va fi în creştere.
La munte, la începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană ce va urca până la 25 – 26 de grade şi minime ce se vor situa în jurul a 15 grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 şi 28 iulie, când media maximelor va coborî la 12 de grade, iar minimele vor atinge valori de 6 – 8 grade. Din 29 iulie şi până în 6 august este estimată o medie a maximelor termice de 18 – 20 de grade şi de 10 – 12 grade pentru minime.
Până în 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunţată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse şi izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va creşte din nou spre sfârşitul lunii iulie şi la început de august.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News