Mihai Isac: „Kamala Harris și Donald Trump, obligați să joace rol de locomotive electorale pentru propriile partide”

Foto: ipn.md

Analistul politic Mihai Isac a analizat, pentru PS News, situația actuală a candidaților pentru președinția SUA. Acesta notează că presiunea pusă de donatori în această campanie se face deja simțită, urmând să crească odată cu apropierea datei alegerilor. Kamala Harris este doar a doua femeie nominalizată de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale de la crearea sa în 1828.

„Tabăra democrată este obligată să mențină entuziasmul primelor zile ale lansarării în campanie a noii candidate, actuala vicepreședinte, Kamala Harris. Nominalizarea sa în cadrul acestei convenții este doar o formalitate, rolul convenției fiind mai mult acela de a oferi o platformă pentru convingerea alegătorilor indeciși și eventual a electoratului republican moderat.

Kamala Harris poate fi sigură de faptul că va câștiga votul popular la alegerile din noiembrie 2024, dar sistemul electoral din Statele Unite poate produce surprize, așa cum a fost situația și în 2016, când Donald Trump a câștigat votul majorității Colegiului Electoral, devenind președinte al SUA pentru mandatul 2016-2020″.

Mihai Isac precizează că „bătălia pentru voturile din unele state cheie va fi extrem de dură”, iar alegerile din 2024 se anunță a fi cele mai scumpe din istoria politică a Statelor Unite.

„Statele din centrul SUA, o parte tradițional republicane, sunt un câmp de bătălie electorală pentru ambele partide, iar alegerea guvernatorului statului Minnesota, Tim Walz, este o strategie menită să atragă cât mai multe voturi ale indecișilor ori alegătorilor republicani moderați, care nu se regăsesc în retorica lui Donald Trump”.

„Atât Kamala Harris, cât și Donald Trump sunt obligați să joace rol de locomotive electorale pentru propriile partide”

Analistul consideră că presiunea pusă de donatori se face deja simțită, urmând să crească odată cu apropierea datei alegerilor.

„La aceste alegeri, pe lângă postul de președinte și vicepreședinte, mai sunt puse în joc toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților a Statelor Unite, dar și 34 din cele 100 de locuri din Senatul Statelor Unite. Controlul celor două Camere este crucial pentru orice rezident al Casei Albe pentru a își putea implementa strategia. Experiența politică americană demonstrează din plin blocajele în care se poate trezi SUA în momentul în care un partid controlează Casa Albă, iar altul una din camerele Legislativului american”.

De asemenea, la alegerile din 5 noiembrie 2024 vor mai fi aleși treisprezece guvernatori de state ori teritorii americane, concomitent cu organizarea a numeroase alte alegeri locale și statale, inclusiv pentru componența legislativelor din cele 50 de state.

„Convenția Democrată se dorește a fi o acțiune menită să consolideze Partidul Democrat, puternic fragmentat în ultimii ani, iar fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa, Michelle, vor juca un rol simbolic important, alături de actualul președinte american, Joe Biden. Rolul acestora este acela de a binecuvânta oficial candidatura Kamalei Harris, contestată de o parte a electoratului democrat”, conchide Mihai Isac.

La rândul său, Hillary Clinton a urcat pe scena Convenției Democrate de la Chicago într-un costum alb, similar cu ținuta din urmă cu opt ani când a devenit prima femeie nominalizată de un partid majoritar pentru președinția SUA.

Kamala Harris, a doua femeie nominalizată de Partidul Democrat în întreaga sa istorie, s-a alăturat acestui moment istoric. Kamala Harris este doar a doua femeie nominalizată de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale de la crearea sa în 1828.

După ce Clinton a pierdut alegerile din 2016 în fața lui Donald Trump, democrații speră ca nominalizarea lui Kamala Harris, a doua femeie candidată la președinție, să schimbe rezultatul în noiembrie.

În America, poţi ajunge atât de departe cât îţi permit munca şi talentul. Şi ştiţi ce? De cealaltă parte a plafonului de sticlă se află Kamala Harris ridicând mâna şi depunând jurământul în calitate de al 47-lea preşedinte al Statelor Unite”, a spus Hillary Clinton.

Kamala Harris a avut o scurtă apariţie la Convenţia Democrată. Ea nu va vorbi până joi. Încurajată de mii de susţinători, vicepreşedinta a spus că îi este „veşnic recunoscătoare” lui Joe Biden.

Să luptăm pentru idealurile care ne sunt dragi. Şi să nu uităm niciodată: când luptăm, câştigăm”, a spus Kamala Harris.

Ascensiunea vicepreședintelui american Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă a transformat în mod dramatic harta electorală din 2024 față de situația de la începutul anului, atunci când părea că va fi o cursă între un președinte nepopular și pe care mulți americani îl considerau prea bătrân ca să mai conducă țara încă patru ani și un fost președinte pe care l-a învins cu patru ani în urmă și care, între timp, a fost condamnat în justiție.

Lupta pentru președinție a devenit din nou foarte strânsă, așa cum a fost în 2020, cu șapte state aflate în centrul atenției, scrie CNN. Avantajul inițial al lui Trump s-a evaporat, iar acum ambii candidați au mai multe căi pentru a obține cele 270 de voturi electorale de care au nevoie pentru a câștiga alegerile din noiembrie.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: