Cazul Georgescu se repetă. Mii de conturi false cresc artificial vizibilitatea lui N.Dan pe TikTok. Anchetă CE şi ANCOM

Sursa foto: Nicușor Dan

Comisia Europeană și ANCOM au în desfășurare o anchetă legată de existența a 5.000 de conturi de TikTok false, prin intermediul cărora s-ar posta mesaje care ar crește artificial vizibilitatea lui Nicușor Dan pe această rețea de socializare. Cele 5.000 de conturi au fost localizate în Turcia, au precizat surse guvernamentale în exclusivitate pentru Gândul.

Se complică situația candidatului Nicușor Dan în cursa pentru prezidențiale! Se repetă practic „istoria”, la fel ca în cazul candidatului Călin Georgescu.

Surse guvernamentale au detonat „bomba campaniei”, în exclusivitate pentru Gândul.

Comisia Europeană, împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) au în desfășurare o anchetă legată de existența a mii de conturi false de TikTok, care au fost deschise pentru a crește artificial vizibilitatea lui Nicușor Dan – candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai.

Ar fi vorba de cel puțin 5.000 de conturi false de TikTok, localizate în Turcia.

Această anchetă ar putea pune sub semnul întrebării cursa lui Nicușor Dan la alegerile din 4 mai, asta în condițiile în care Biroul Electoral Central (BEC) așteaptă rezultatul verificărilor.

De altfel, presa a dezvăluit încă din martie cum Nicușor Dan îi ia locul lui Călin Georgescu pe TikTok.

Doru Bușcu declara atunci, într-o ediție a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, că nu-și explică „explozia” lui Nicușor Dan în sondaje.

„Nu noi am stabilit că e bun unul sau altul, din punct de vedere legal. Asta o stabilesc instituțiile statului. Cifrele alea cred că sunt accelerate de ferme de trolli, de boți. Ar trebui făcută o sesizare și să descindă organele – Marele centru de protecție cibernetică. Dacă este iarăși o operațiune rusească, așa cum se presupune că a fost la Georgescu, deși nu s-a demonstrat complet, dar sunt state europene care susțin că au detectat un amestec. Este greu de crezut că în afara cercului de admiratori urbani, bucureșteni, Nicușor să devină o nouă iubire explozivă a unei părți a electoratului. Faptul că se află în sondaje deasupra unui candidat ca Crin Antonescu susținut de trei partide, așa cum sunt ele, proaste, obosite, poate că cifrele sunt reale, dar ar trebui să existe o explicație – el prin ce a ajuns să devină iubit în Ardeal, Maramureș, în Bacău, unde sunt zone unde cercetările online arată o activitate nefavorabilă. Nu e ceva în regulă acolo?”, spunea Doru Bușcu.

De asemenea, în cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre folosirea TikTok-ului ca metodă de promovare în campania prezidențială.

H.D.Hartmann l-a încoronat atunci pe Nicușor Dan drept „regele TikTok-ului”. În continuarea discursului, analistul a atras atenția asupra pericolelor folosirii acestei platforme drept armă în campania electorală. A ținut să precizeze și faptul că doi dintre cei 11 candidați sunt foarte activi pe TikTok, folosindu-l „în nebunie”.

„Eu mai am o problemă, totuși, cu acest TikTok. Eu atrag atenția. La ora actuală, doi dintre cei 11 candidați folosesc TikTok-ul în nebunie. Domnul Nicușor Dan e regele TikTok-ului și domnul Crin Antonescu. A început de câteva zile să crească. El e prințul TikTok-ului”, a explicat Hartmann.

Pe de altă parte, Nicușor Dan este candidatul cu cele mai mari cheltuieli pentru campania electorală în mediul online. Potrivit unei analize a Expert Forum, acesta a plătit, în primele trei luni ale anului, suma de 1,2 milioane de lei, notează gandul.ro.

Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de Nicușor Dan – 1,2 milioane de lei, Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 853.000 de lei, AUR – 821.000 de lei și Victor Ponta – 544.000 de lei.

Nicușor Dan a plătit 277 de reclame, Crin Antonescu – 194, iar Victor Ponta – 101.

Alegerile prezidențiale vor avea loc în România pe data de 4 mai 2025. În cazul în care niciun candidat nu obține votul a 50% plus unu din numărul total al cetățenilor înscriși pe liste, un al doilea tur va avea loc pe 18 mai 2025.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: