Judecători și procurori din întreaga țară anunță că de mâine își suspendă activitatea și încep unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani – cele mai mari instanțe din București, mai multe parchete din sudul și vestul țării vor bloca mare parte din procese și anchete. Magistrații sunt nemulțumiți de modificările la legislația pensiilor speciale.
Cei peste 200 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti (CAB), cea mai mare din ţară, au decis în Adunarea Generală de marţi, cu majoritate de voturi, încetarea activităţii tuturor secţiilor, începând de miercuri, 21 iunie, cu excepţia câtorva tipuri de cazuri urgente, mult mai puţine decât urgenţele care ar fi continuat să fie judecate în vacanţă, ca formă de protest faţă de proiectul reformei pensiilor de serviciu, care va modifica statutul magistraţilor.
Un alt punct votat în unanimitate a fost atacarea proiectului la Curtea Constituţională, transmite News.ro. Cazurile penale cu arestaţi, câteva dintre cele cu minori (ex. plasament şi alte măsuri de protecţie) sau măsurile asigurătorii sunt printre puţinele în care magistraţii CAB vor mai judeca începând de marţi.
Secţii întregi vor înceta complet activitatea, precum cele de comercial, de litigii de muncă şi asigurări sociale, de civil sau de contencios administrativ, nejudecând nici acele cazuri considerate anterior urgente, care nu erau în mod normal întrerupte în timpul vacanţei judecătoreşti.
Și procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti reclamă „comportamentul neloial al puterii legislative şi executive faţă de principiile ce guvernează activitatea magistraţilor procurori”. Aceştia susţin că propunerile de modificare ale Legii nr. 303/2022, afectează grav drepturile şi interesele legale, atât ale procurorilor, cât şi ale cetăţenilor, precum şi stabilitatea şi statutul magistraţilor procurori. În acest context, procurorii de la PCA Ploieşti anunţă ca măsuri de protest, suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, a activităţilor de urmărire penală care nu au caracter de urgenţă, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă.
„La data de 20.06.2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-au întrunit în Adunarea Generală, în cadrul căreia s-a luat act de comportamentul neloial al puterii legislative şi executive faţă de principiile ce guvernează activitatea magistraţilor procurori. Lipsa transparenţei puterii legislative şi executive şi lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte propunerile de modificare ale Legii nr. 303/2022, afectează grav drepturile şi interesele legale, atât ale procurorilor, cât şi ale cetăţenilor, precum şi stabilitatea şi statutul magistraţilor procurori”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de PCA Ploieşti.
Conform documentului citat, Adunarea Generală a procurorilor a decis, ca măsură de protest, suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, a activităţilor de urmărire penală care nu au caracter de urgenţă, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă.
Totodată, au fost convocate Adunările Generale ale procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalele Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Buzău, Râmnicu-Sărat, Pogoanele, Pătârlagele, Târgovişte, Găeşti, Pucioasa, Răcari, Moreni, Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Mizil şi Sinaia, în care s-a hotărât suspendarea pe termen nelimitat a activităţii de relaţii cu publicul, restrângerea activităţii de soluţionare a dosarelor penale care nu au caracter de urgenţă, raportat la starea de fapt, la cele în care s-au dispus măsuri preventive, precum şi participarea procurorilor doar în şedinţele de judecată care impun urgenţă. Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat luni, referitor la legea pensiilor speciale, că ultima variantă este un impozit 15% pentru ceea ce depăşeşte salariul mediu net.
El a precizat că mai sunt câteva lucruri de armonizat, iar marţi va mai avea loc o ultimă discuţie cu Comisia Europeană.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News