Alţi 239 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Ministerul de Externe anunţă, joi, că alţi 239 de cetăţeni români au revenit în ţară din Israel, prin intermediul a patru curse aeriene.

”În continuarea informaţiilor transmise în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma demersurilor constante ale Celulei de Criză a MAE, în cursul după-amiezii zilei de 11 octombrie 2023, respectiv al nopţii dinspre 11 spre 12 octombrie 2023, alţi 239 de cetăţeni români au revenit în siguranţă în România, prin intermediul a patru curse aeriene: o cursă operată de Tarom, o cursă operată de compania istaeliană EL Al şi două curse operate de două companii private”, a transmis, joi, MAE, într=un comunicat de presă.

MAE precizează că echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah şi echipa din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE rămân în continuare pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe aeroport.

MAE reaminteşte că cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi. MAE subliniază importanţa utilizării acestor canale de către cetăţenii români pentru centralizarea corectă a informaţiilor şi  eficientizarea dialogului în vederea acordării asistenţei consulare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL