Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a primit aviz favorabil pe bugetul 2024

Ştefan Radu Oprea
Sursa foto: Facebook / Ştefan Radu Oprea

Proiectul de buget al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a fost avizat, luni, favorabil de comisiile reunite de specialitate din Parlament, cu 33 de voturi „pentru” şi nouă „împotrivă”, fără amendamente admise.

„Sunt foarte mute programe pe fonduri europene. Noi ne adresăm cu programele noastre pentru creşterea eficienţei energetice şi unul dintre criteriile pe care le-am avut în vedere la materiale de construcţii este acesta. Într-adevăr, avem cu toţii la nivelul Guvernului această orientare foarte clară de a sprijini antreprenoriatul din România pentru a se retehnologiza şi a creşte eficienţa energetică în interiorul companiilor. Veţi observa noua schemă pe industria prelucrătoare care va avea acest obiectiv de a creşte eficienţa energetică a proceselor de producţie din România. Vorbim, desigur, şi de creşterea eficienţei energetice inclusiv în creştere surselor alternative de energii regenerabile sau în eliminarea pierderilor prin o mai bună izolare a construcţiilor de orice fel – de la construcţii industriale la cele de locuit. Schema de ajutor de stat Construct Plus se adresează în mod direct şi către această dorinţă a Guvernului”, a afirmat ministrul de resort, Ştefan-Radu Oprea, în cadrul audierilor.

Conform proiectului de buget pe anul 2024, MEAT ar urma să aibă alocate anul viitor credite de angajament în valoare de aproximativ 3,419 miliarde de lei şi credite bugetare în cuantum de circa 1,308 miliarde de lei.

Guvernul a aprobat, pe 15 decembrie, proiectele de lege privind bugetul pentru 2024. Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%. Deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL