Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului, care prevede, printre altele, că studenţii nu pot fi constrânşi să participe la mai mult de 8 ore pe zi de activităţi didactice prevăzute în planul de învăţământ al programului de studii la care sunt înmatriculaţi, iar universităţile nu pot percepe taxe suplimentare studenţilor pentru procesul de reclasificare a acestora de pe un loc cu taxă pe un loc finanţat de la bugetul de stat.
”Am lansat în consultare publică proiectul de ordin privind Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului”, a anunţat ministerul într-o postare.
Potrivit instituţiei, ”fiecare universitate instituie un sistem de monitorizare a respectării prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului, iar acesta este parte a sistemului de asigurare a calităţii”. Alte noutăţi se referă la ”reglementarea drepturilor specifice de care beneficiază studenţii cu dizabilităţi”.
”În acest sens, universităţile elaborează un Plan de intervenţie specializată”, precizează ministerul. ”Studenţii nu pot fi constrânşi să participe la mai mult de 8 ore pe zi de activităţi didactice prevăzute în planul de învăţământ al programului de studii la care sunt înmatriculaţi. Universităţile nu pot percepe taxe suplimentare studenţilor pentru procesul de reclasificare a acestora de pe un loc cu taxă pe un loc finanţat de la bugetul de stat”, arată Ministerul educaţiei.
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului mai prevede că ”un student nu poate avea calitatea de student reprezentant în structuri decizionale ale aceleiaşi universităţi pentru mai mult de 5 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora”.
”Studenţii participă anual la evaluarea activităţii studenţilor reprezentanţi. Regulamentele de alegeri ale studenţilor reprezentanţi stabilesc inclusiv mecanisme de revocare a acestora. Studenţii reprezentanţi au obligaţia de a elabora, cel puţin de două ori pe an, rapoarte de activitate care să prezinte toate iniţiativele şi demersurile desfăşurate”, mai precizează ministerul.
Ce mai cuprinde Codul
Potrivit Codului, instituţiile de învăţământ superior şi în toate componentele lor organizatorice sunt interzise activităţile care:
a) încalcă normele generale de moralitate ale comunităţii universitare;
b) constau în prozelitism politic şi/sau religios;
c) pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a studenţilor/elevilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi administrativ;
d) constau în violenţa psihologică/bullying.
Studenţii au dreptul de a cunoaşte mecanismele prin care se stabilesc taxele de studiu, precum şi alte taxe percepute de instituţia de învăţământ superior, în conformitate cu Carta universitară.
În plus. studenţii au dreptul să fie informaţi cu privire la numărul, tipul şi cuantumul fiecărei taxe practicate de instituţiile de învăţământ superior. Cuantumul taxelor este aprobat de Senatul universitar şi publicat pe site-ul instituţiilor de învăţământ superior cu cel puţin 3 luni înainte de începutul fiecărui an universitar.
Statutul de student cu taxă se modifică în condiţiile stabilite de senatul universitar, la începutul fiecărui an universitar. Instituţiile de învăţământ superior nu pot percepe taxe suplimentare studenţilor pentru procesul de reclasificare a acestora de pe un loc cu taxă pe un loc finanţat de la bugetul de stat sau viceversa.
Studenţii au următoarele obligaţii:
a) de a îndeplini toate sarcinile care le revin potrivit planului de învăţământ şi conform fişelor de disciplină;
b) de a respecta Carta, regulamentele şi deciziile instituţiei de învăţământ superior ;
c) de a participa la şedinţele structurilor de conducere din cadrul instituţiilor de învăţământ superior în calitate de reprezentanţi aleşi ai studenţilor;
d) de a respecta standardele de calitate impuse de către instituţiile de învăţământ superior;
e) de a respecta drepturile de autor ale altor persoane şi de a recunoaşte paternitatea informaţiilor prezentate în lucrările elaborate
f) de a respecta prevederile codului de etică şi deontologie universitară al instituţiei de învăţământ superior;
g) de a elabora şi susţine lucrări de evaluare la nivel de disciplină şi lucrări de finalizare originale;
h) de a sesiza autorităţilor competente orice nereguli în procesul de învăţământ şi în cadrul activităţilor conexe acestuia; i) de a participa la activităţi academice fără a fi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise;
j) de a nu folosi un limbaj şi comportament neadecvate mediului universitar;
k) de a utiliza în mod corespunzător, conform destinaţiei stabilite, toate facilităţile şi subvenţiile primite;
l) de a respecta curăţenia, liniştea şi ordinea în spaţiul universitar;
m) de a păstra integritatea şi buna funcţionare a bazei materiale puse la dispoziţia lor de către instituţiile de învăţământ superior;
n) de a suporta plata eventualelor prejudicii aduse bazei materiale puse la dispoziţia lor de către instituţia de învăţământ superior;
o) de a informa autorităţile competente cu privire la existenţa oricărei situaţii care ar putea influenţa buna desfăşurare a activităţilor de studiu individual şi general;
p) de a-şi îndeplini angajamentele financiare impuse de către instituţia la care studiază, în condiţiile stabilite în contractul de studiu. q) de a respecta obligaţiile prevăzute în contractul individual de studii şi pregătire practică, încheiat cu instituţia de învăţământ superior şi operatorul economic, în cazul învăţământului dual.
r) de a semna contractul de studii la începerea fiecărui ciclu de studii.
Studenţii reprezentanţi aleşi în structurile de conducere ale instituţiilor de învăţământ superior au următoarele obligaţii:
a) de a consulta periodic studenţii cu privire la nevoile şi interesele acestora, dar şi în legătură cu deciziile şi propunerile pe care ar urma să le susţină în şedinţele structurilor de conducere din cadrul instituţiilor de învăţământ superior;
b) de a elabora, cel puţin de 2 ori pe an, rapoarte de activitate care să prezinte toate iniţiativele şi demersurile desfăşurate.
Rapoartele de activitate ale studenţilor reprezentanţi vor fi publicate pe website-ul instituţiei de învăţământ superior.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News