Ministerul Educaţiei susţine necesitatea promovării unor reglementări generale în ceea ce priveşte cazurile de hărţuire sexuală, care să se aplice deopotrivă instituţiilor de învăţământ public şi privat, precum şi tuturor instituţiilor publice, propunând, în cadrul acestor reglementări, inclusiv examinarea şi soluţionarea, de către instituţiile respective a sesizărilor făcute fără asumarea identităţii reclamantului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de minister, reprezentanţii instituţiei, alături de cei ai Consiliului National al Rectorilor, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Afacerilor Interne şi ai Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi, au analizat cadrul legal aplicabil soluţionării sesizărilor care vizează fapte de hărţuire sexuală/ agresiune sexuală, precum şi modificările legislative care se impun, „trebuie să aibă caracter general şi să fie aplicabile tuturor entităţilor publice”.
În urma discuţiilor a rezultat necesitatea promovării unei reglementări generale, care să se aplice deopotrivă instituţiilor de învăţământ public şi privat, adică întregului sistem naţional de educaţie, precum şi tuturor instituţiilor publice, în mod similar celei care priveşte raporturile de muncă, aşa cum sunt definite de prevederile HG 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă, se arată în comunicat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News