UPDATE S&P reconfirmă ratingul suveran al României. Mesajul lui Ciucă

Ministerul Finanţelor
Sursa foto: Ministerul Finanţelor

UPDATE, ORA 12.04

Liderul PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, afirmă, după ce Agenţia Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale, că România reuşeşte să obţină acest rating în 2023 pe fondul situaţiei economice optime pe care guvernarea liberală a construit-o în anul anterior.

”Economia României continuă să performeze în acelaşi ritm de până acum – o confirmă instituţii internaţionale de evaluare macroeconomică. Agenţia Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, estimând că perspectiva pentru viitorul imediat este una stabilă. Într-o perioadă în care state dezvoltate şi alte ţări din regiune se confruntă cu dificultăţi economice majore, stabilitatea este o reuşită căutată de investitorii internaţionali şi un element-cheie pentru dezvoltare”, afirmă Ciucă, potrivit news.ro.

În opinia sa, România reuşeşte să obţină acest rating în 2023 pe fondul situaţiei economice optime pe care guvernarea liberală a construit-o în anul anterior.

”2022 a fost perioada în care au existat performanţe clare la absorbţia de fonduri europene şi investiţii străine directe, iar valoarea în bani a creşterii economice a fost cât întreg PIB-ul din 2004”, consideră Nicolae Ciucă.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Agenţia de rating S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, anunţă sâmbătă Ministerul Finanţelor.

„Agenţia de rating S&P a reconfirmat în data de 13 octombrie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă. Decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de nivelul redus al datoriei externe şi guvernamentale, precum şi de perspectivele solide de creştere. Totodată, S&P anticipează că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) al UE vor continua să fie o ancoră pentru reformele politice şi fiscale”, precizează ministerul.

„Reconfirmarea ratingului de către S&P este o recunoaştere a angajamentului nostru ferm de a menţine stabilitatea economică, a controla deficitul bugetar şi a promova reformele structurale. Acest fapt ne ajută să accesăm pieţele de capital la costuri mai reduse şi să atragem mai multe investiţii străine, ceea ce va contribui la creşterea economică, iar pentru oameni va însemna crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Ministerul Finanţelor îşi menţine priorităţile şi obiectivele de implementare a măsurilor care asigură consolidarea fiscal-bugetară şi a celor necesare asigurării unei creşteri economice sustenabile a României pe termen mediu. Ne angajăm să menţinem o gestionare prudentă a finanţelor publice şi să reducem treptat deficitul” , a declarat ministrul Marcel Boloş.

În evaluarea realizată, S&P evidenţiază angajamentele de a continua reformele şi agenda fiscală echilibrată şi credibilă pe termen mediu susţinute de Strategia de redresare şi rezilienţă a României. De asemenea, subliniază rezilienţa de care a dat dovadă piaţa muncii din ţara noastră, precum şi creşterea salariului real care a devenit pozitivă în martie 2023, mai devreme decât în multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, afirmă Ministerul Finanţelor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: