Ministerul Justiţiei anunţă, luni seară, finalizarea proiectului ”Virtualizarea şi centralizarea aplicaţiilor specifice sistemului judiciar”, în valoare de peste o sută de milioane de lei, care presupune dotarea instanţelor de judecată cu aparatură de procesare şi stocare a datelor. De asemenea, instituţia anunţă că aplicaţia Dosarul Electronic Naţional este funcţională.
”În data de 29 februarie 2024, Ministerul Justiţiei, prin Direcţia Tehnologia Informaţiei, a încheiat proiectul «Virtualizarea şi centralizarea aplicaţiilor specifice sistemului judiciar», finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cu o perioadă de implementare de 16 luni (octombrie 2022 – februarie 2024), proiectul în valoare de 105.323.925 lei, din care valoarea finanţării externe nerambursabile este de 88.507.500 lei, contribuie, pe de o parte, la completarea şi îmbunătăţirea resurselor IT şi de comunicaţii de date existente la nivelul sistemului judiciar, prin dotarea instanţelor de judecată cu infrastructură specifică de comunicaţii de date, procesare şi stocare, iar pe de altă parte, la creşterea calităţii, disponibilităţii şi securităţii serviciilor şi soluţiilor informatice specifice sistemului judiciar, atât a celor interne, cât şi a celor utilizate în relaţia cu justiţiabilii”, anunţă, luni seară, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit dusei citate, în cadrul proiectului, Dosarul Electronic Naţional se derulează pentru 30 de zile, începând din a doua jumătate a lunii martie.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News