Ministerul Muncii a comunicat public faptul că se vor aloca fonduri de la bugetul de stat pentru investiții în centrele de zi și rezidențiale publice, dar și pentru cele private. Suma alocată pentru aceste investiții este de peste 134 de milioane de lei.
Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii și Solidarității Sociale, a semnat joi Ordinul de finanțare de la bugetul de stat cu privire la investițiile viitoare pentru centrele de zi și rezidențiale publice și private. Beneficiarii principali ai acestor centre sunt seniorii români, persoanele cu dizabilități dar și copiii instituționalizați.
Potrivit Ordinului semnat de ministra Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul sumei alocate din bugetul de stat vor fi finanțate investițiile pentru reparații capitale, renovări dar și pentru extindere și dotare a centrelor pentru cetățenii aflați în vulnerabilitate.
„Sunt vizate 62 de centre publice, pentru care suma alocată este de 69.919.227 de lei și 119 centre private pentru care suma alocată este de 65.104.472 de lei. Beneficiarii finali sunt persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și copii din centre de zi și rezidențiale”, menționează sursa citată.
În plus, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale mai menționează faptul că sumele se vor acorda în limita creditelor bugetare aprobate pentru aceste investiții. Plata se va realiza în conturile beneficiarilor publici și privați, însă vor fi acordați în tranșe, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin intermediul agențiilor teritoriale. De asemenea, Ministerul Muncii mai menționează în cadrul comunicatului de presă faptul că plățile vor fi efectuate în măsură ce sunt efectuate lucrările.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News