Ministerul Transporturilor retrage din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România

Sursa foto: pixabay

Ministerul Transporturilor anunţă, joi, că, în urma propunerilor primite de la societatea civilă, a retras din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România care ar fi interzis persoanelor care suferă de o boală contagioasă să călătorească cu trenul.

”În urma propunerilor primite din partea societăţii civile, în cadrul procedurii de consultare publică, desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a decis retragerea proiectului de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar din cadrul procedurii menţionate”, anunţă, joi, Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor propunea modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, urmând ca ”persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” să nu maim poată călători cu trenul. O prevedere similară este în vigoare în prezent, însă persoanele bolnave pot călători dacă plătesc rezervarea întregului compartiment.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: