Adrian Veștea a demisionat marți, 19 noiembrie, din fruntea Ministerului Dezvoltării pentru a putea prelua mandatul de președinte al Consiliului Județean Brașov, în care a fost ales în urma alegerilor locale din iunie. El și-a anunțat demisia din funcția guvernamentală într-un mesaj publicat pe Facebook în care mulțumește celor cu care a colaborat în perioada de 17 luni petrecută la minister.
„Final de mandat în fruntea Ministerului Dezvoltării: Cu Dumnezeu și Brătianu înainte! Într-o lume în continuă schimbare, să rămâi fidel propriilor valori și să îți urmezi drumul cu demnitate este un adevărat act de curaj. Este din ce în ce mai greu să găsești echilibrul între agitația din jur și liniștea interioară, dar tocmai această provocare ne definește caracterul și tăria de a merge mai departe”, a scris Adrian Veștea.
Ministrul liberal a subliniat că, în urma mandatului, a rămas „cu amintiri prețioase: strângerile de mână, proiectele duse la bun sfârșit alături de oameni extraordinari, cărora le mulțumesc”.
„Pentru mine, locul de muncă sau biroul nu au fost niciodată mai importante decât valorile în care cred și emoțiile pe care le trăiesc. Acestea mă însoțesc mereu, fie că sunt la Brașov, București sau Alba Iulia”, mai spune Veștea.
Adrian Veștea se afla în fruntea Ministerului Dezvoltării din iunie 2023, odată cu preluarea guvernării de către premierul Marcel Ciolacu. Anterior, el a fost președinte al CJ Brașov între 2016 și 2023.
Cine ar putea veni la Ministerul Dezvoltării
Surse politice au dezvăluit pentru PS News că în cărți pentru postul de ministru al Dezvoltării este prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur.
Flutur este absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov. A fost șef al ocolului silvic din Direcția Silvică din Suceava între 1991 și 1997 și inginer silvic, Direcțiile Silvice Botoșani și Suceava. Ulterior, a fost director al Direcției Silvice Suceava între 1997 și 2000.
Gheorghe Flutur a deținut următoarele funcții politice:
Senator de Suceava, 2000 – 2004: membru în comisia de Agricultură, Silvicultură și Industrie Alimentară; membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Austria, Republica Chile și Republica Cehă. Gheorghe Flutur a înregistrat 58 de luări de cuvânt în 39 de ședințe parlamentare și a inițiat 18 propuneri legislative, din care 4 au fost promulgate lege.
Senator de Suceava, 2004 – 2008: Gheorghe Flutur a demisionat din Senat pe data de 23 iunie 2008 și a fost înlocuit de senatorul Ioan Gheorghe Mihețiu. Gheorghe Flutur a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria, a înregistrat 62 de luări de cuvânt în 42 de ședințe parlamentare și a inițiat 10 propuneri legislative, din care 1 a fost promulgată lege.
Președinte PNL Suceava, 2001 – 2002.
Membru PNL între anii 2000-2006 – membru în conducerea Alianței D.A.
Președinte PD-L Suceava 2007.
Președinte al Consiliului Județean Suceava, din 1 iunie 2008 în 2012.
Senator de Suceava PD-L/PNL, 2012-2016: Gheorghe Flutur a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Orientală a Uruguayului, Republica Austria, Republica Peru și Republica Ecuador. Gheorghe Flutur a inițiat 50 de propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate legi.
Președinte al Consiliului Județean Suceava, din iunie 2016.
În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, senatorul Gheorghe Flutur a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava cu 45,15% din totalul voturilor valid exprimate, față de contracandidatul său Gavril Mîrza (președinte în funcție al CJ Suceava), care a obținut 36,36% din voturi.
Pierde alegerile locale din 2012 în fața lui Cătălin Nechifor.
Câștigă alegerile locale din 2016 fiind ales de majoritatea PNL din CJ. Câștigă alegerile locale din 2020 fiind ales de majoritatea PNL din CJ.
După alegerile din iunie 2024 pierde președinția Consiliului Județean Suceava.
„Alegătorii au întotdeauna dreptate! Având în vedere rezultatele care se prefigurează la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, doresc să felicit câştigătorul şi să mulţumesc sucevenilor care m-au votat pe mine şi echipa mea. Urez succes noii echipe şi sper în dezvoltarea în continuare a judeţului Suceava”, se arăta într-un mesaj al lui Flutur postat pe pagina de Facebook a PNL Suceava.
Contactat de PS News, Gheorghe Flutur nu a răspuns solicitărilor noastre.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News