Europa ar trebui să evite ”declaraţiile măreţe” şi contradictorii, şi să aibă mai degrabă o strategie clară şi unificată împotriva Rusiei în ceea ce priveşte războiul său din Ucraina, a declarat ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, adăugând că Roma nu va trimite niciodată trupe în zona de conflict, transmite Reuters.
„Occidentul ar trebui să evite declaraţiile măreţe – cum ar fi trimiterea NATO în Ucraina, încercând să arate mai bine. Sau să evite să se împartă în întâlniri de doui sau trei, când suntem 27 membri în Europa”, a declarat Guido Crosetto pentru cotidianul la Repubblica, sâmbătă, în un interviu, referitor la statele membre ale Uniunii Europene.
Pentru a contracara Rusia, ”un monolit”, Crosetto a spus că Europa are nevoie de ”o strategie clară, necontradictorie şi poate construită împreună ca o coaliţie”.
Italia s-a angajat să furnizeze Kievului, până în 2024, materialele şi echipamentele, inclusiv armele de care Ucraina are nevoie pentru efortul său de război împotriva Rusiei.
De asemenea, a semnat în februarie un pact de apărare pe 10 ani, pentru a sprijini Ucraina, deşi detaliile acestui acord nu au fost publicate.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat după acea întâlnire că susţinătorii Ucrainei vor folosi profiturile extraordinare din activele ruseşti îngheţate pentru a finanţa achiziţiile de arme pentru Kiev.
Deşi Kievul are nevoie de mai multă muniţie, Crosetto a spus că astfel de decizii trebuie luate la reuniunile la nivelul UE şi NATO.
La fel ca Crosetto, ministrul de Externe Antonio Tajani a exclus sâmbătă, într-un interviu separat pentru Corriere della Sera, că trupele italiene vor fi trimise vreodată în Ucraina şi a spus că ”obiectivul nostru este să ajungem la pace, nu lărgirea războiului”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News