Ministrul Luminiţa Odobescu: Conflictele îngheţate sunt un instrument de opresiune

Sursă foto: Facebook/ Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania

Conflictele îngheţate sunt un instrument de opresiune, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în intervenţia din cadrul celei de-a 31-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are loc la Bucureşti.

„Organizaţia noastră are resursele necesare pentru a atenua consecinţele războiului şi pentru a susţine o cale către pace. Dumneavoastră, în calitate de parlamentari, puteţi contribui la calea către o formulă de pace justă, aliniată la aspiraţiile Ucrainei şi la respectarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi graniţelor recunoscute internaţional ale acestei ţări”, a spus şefa diplomaţiei române, potrivit Agerpres.

Ea a abordat situaţia de securitate din regiune.

„Conflicte nerezolvate şi provocări există în continuare în regiunea noastră şi ar trebui să li se acorde atenţia cuvenită. Conflictele îngheţate din regiunea Organizaţiei noastre au un impact sever asupra dezvoltării ţărilor care sunt afectate de instrumentele Rusiei bazate pe expresia ‘Dezbină şi cucereşte!’. Conflictele îngheţate sunt un instrument de opresiune. Sunt un mediu pentru corupţie şi împiedică prosperitatea. Rezolvarea acestora prin integrare, păstrarea integrităţii teritoriale a statelor sunt imperative”, a punctat ea.

Odobescu a apreciat contribuţia Adunării Parlamentare în acest sens şi atenţia specială acordată acestor teme, inclusiv situaţia umanitară din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. „Acestea sunt teme de cel mai mare interes pentru noi”, a evidenţiat ministrul român.

De asemenea, a semnalat situaţia precară în prezent pentru cei din societatea civilă, apărătorii drepturilor omului, jurnaliştii independenţi, vocile critice şi a tras un semnal de alarmă privind limbajul de ură la adresa minorităţilor şi a grupurilor vulnerabile.

La rândul său, preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul de Externe şi Afaceri Europene şi Comerţ al Maltei, Ian Borg, a semnalat provocările actuale cu care se confruntă organizaţia, în special privind bugetul său şi a făcut apel la pragmatism.

„Nu mai este sustenabil să nu avem un buget comun aprobat. Este un punct foarte slab al activităţii OSCE, al activităţilor de pe teren ale Organizaţiei în ceea ce priveşte mandatul, livrările, eficienţa şi de asemenea în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor financiare. Provocare esenţială. Perioada propice pentru găsirea unei soluţii se apropie de final şi dacă nu ajungem la un acord, va avea implicaţii nefaste în viitorul activităţilor noastre pe teren şi al Organizaţiei”, a punctat Borg.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: