Ministrul Nazare, după ultimele rapoarte S&P și Fitch: România îşi menţine încrederea investitorilor

Sursa foto: Alexandru Nazare

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, afirmă că reconfirmarea ratingului de ţară de către S&P arată că România îşi menţine încrederea investitorilor. Această a patra confirmare în trei luni reprezintă ”un semnal clar al seriozităţii şi responsabilităţii actualului Guvern în gestionarea finanţelor publice”, adaugă el, citat de agenția de presă News.ro.

”Prin nota publicaă aseară, S&P a reconfirmat României ratingul de ţară recomandată pentru investiţii – aceasta este a patra validare importantă primită în puţin peste 3 luni de la învestire, un semnal clar al seriozităţii şi responsabilităţii actualului Guvern în gestionarea finanţelor publice”, a afirmat Alexandru Nazare, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că acestă reconfirmare reflectă ”direcţia economică stabilă”.

”Această nouă confirmare reflectă direcţia economică stabilă pe care o urmăm şi pe care am transmis-o zilele acestea şi la ECOFIN, miniştrilor de finanţe din UE: consolidare fiscală, investiţii şi utilizarea eficientă a fondurilor europene – toate pentru a accelera relansarea economică şi creşterea sustenabilă”, a arătat ministrul.

Agenţia de evaluare financiară S&P indică pentru România, ca element-cheie luat în considerare în timpul revizuirii anuale a ratingului de credit pentru România, calificativul BBB-/Negative/A-3, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, dar fără căderea în categoria junk, relata, sâmbătă, Profit.ro.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: