Mircea Fechet: Panourile solare din programul Casa Verde produc mai multă energie decât un reactor de la Cernavodă

Sursă foto: news.ro
Sursă foto: news.ro

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus joi, la Interviurile Digi24.ro, că prin programul Casa Verde Fotovoltaice, în România au fost instalate panouri pe casele cetățenilor care produc mai multă energie decât un reactor de la centrala nucleară Cernavodă. „Astfel de măsuri schimbă mixul energetic din România și o să fim o țară cu energie din ce în ce mai verde”, a subliniat Fechet.

Întrebat care sunt măsurile luate anul acesta e Ministerul Mediului pentru a combate schimbările climatice, ministrul Mediului a afirmat:

„Dacă discutăm de domeniul energiei, vă dau un exemplu, numai în acest an prin programul Casa Verde Fotovoltaice, am reușit să finanțăm panouri în valoare de 1,75 miliarde de lei, o sumă care nu a existat vreodată în istoria administrației Fondului pentru Mediu, ceea ce va presupune o putere instalată de aproape 1 gigawat. Ca să facem o comparație, un reactor de  lacentrala nucleară Cernavodă are mai puțin decât am reușit noi să punem pe casele românilor într-un singur an. Vorbim de panouri pe casele cetățenilor.

Acesta e un program care va continua și în ceea ce privește domeniul energiei și în ceea ce privește responsabilitatea Ministerului Mediului. Ne dorim să avem astfel de surse nepoluante de energie verde pe cât mai multe case.

Bineînțeles că atunci când vii cu astfel de măsuri, ele au două tăișuri, pe de-o parte îți schimbă mixul energetic din România și o să fim o țară cu energie din ce în ce mai verde, pe de altă parte, te obligă să vii în compensare cu surse de echilibrare ale rețelei energetice naționale. Tocmai din acel moment cred că am avut cel puțin trei întâlniri cu ministrul Energiei, împreună cu care încercăm să deblocăm anumite proiecte importante ale României tot de energie regenerabilă, discutăm aici de energia hidro, sperând că în acele vârfuri orare, în care vom avea o energie foarte ieftină electrică, poate mai multă decât am avea nevoie, în loc să fim nevoiți să decuplăm prosumatorii de la rețea, să putem să pompăm dintr-un bazin inferior într-unul la înălțime apă, care în perioada nopții sau în perioade în care există nevoie de energie în sistemul energetic național să producem energie electrică.

La fel, discutăm de energia eoliană, cea din largul Mării Negre sau cea terestră, discutăm despre niște zone care se numesc zone predestinate pentru care facem toate demersurile de mediu necesare. De la cărbune sau de la centrale pe gaz, trecând la eolian, la solar sau la hidro, vom avea mai puține emisii”, a adăugat ministrul Mediului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL